Învăţătura islamică interzice terorismul
23.09.2005, Roma (Catholica) - Imamul Marii Moschee din Roma a condamnat terorismul în numele islamismului, afirmând că „islamismul este religia acceptării reciproce şi a păcii”, şi nu a „ostilităţii reciproce şi a ciocnirilor”. Şeicul Mahmud Hammad Sheweita a făcut această declaraţie la o conferinţă de presă la Sala de Presă Străină din Roma, pentru a prezenta Campania Media împotriva Terorismului Sinucigaş Mondial, condusă de Jack Shepard, fondator al Grupului Oamenilor pentru Pace. Imamul a amintit audienţei că sinuciderea şi crima sunt ilicite.
„Este foarte clar că uciderea persoanelor inocente şi a popoarelor paşnice a fost declarată ilicită de Alah”, a spus el miercuri. La conferinţa de presă a fost prezent şi Abdella Redouane, secretar general al Centrului Cultural Islamic din Italia, care, întrebat despre Papa Benedict, a spus: „Este un privilegiu pentru noi să fim în Roma, atât de aproape de Vatican. Relaţiile noastre sunt foarte bune. Am participat la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea şi l-am întâlnit deja, în particular, pe Papa Benedict al XVI-lea, care, deşi este diferit de predecesorul său, merge în aceeaşi direcţie în ceea ce îi priveşte pe musulmani.”
Mai mult, Redouane s-a declarat încântat că Papa Benedict al XVI-lea a dorit să îi întâlnească pe musulmani la Köln, Germania. Totodată a spus că speră că după audienţa cu Papa, jurnalista Oriana Fallaci va fi „mai puţin veninoasă înspre musulmani, şi poate şi înspre Vatican”. La rândul său, Jack Shepard, promotorul campaniei amintite, a subliniat faptul că Roma este un loc al întâlnirii şi al dialogului dintre religii. „Dacă întreaga lume ar fi ca Roma”, a spus el, „nu ar mai trebui să abordăm astfel de teme” (precum terorismul sinucigaş).
