Sinodul Episcopilor: Politicienii, legislatorii şi Euharistia
07.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, 7 octombrie, în cea de-a opta Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 9:00AM, a luat cuvântul printre alţii Cardinalul Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie. „Coerenţa euharistică a politicienilor şi a legislatorilor este o problemă serioasă în câteva naţiuni şi parlamente. Astăzi, proiectele de legi şi alegerile făcute sau ce urmează să fie făcute periclitează în mod grav „Vestea Bună”, adică Evanghelia familiei şi a vieţii, care formează o unitate indivizibilă. Viitorul omului şi al societăţii este în joc acum”, a avertizat Cardinalul.
„Aşa după auzim adesea, se invocă un prefăcut argument pentru o aşa numită alegere politică liberă, care ar avea întâietate în faţa principiilor evanghelice şi de asemenea în faţa apelului la raţionarea corectă. Pozitivismul juridic ar fi cică o explicaţie suficientă. Sunt destul de cunoscute poziţiile ambigue ale legislatorilor în privinţa divorţului, a cuplurilor `de factor`, care cel puţin implicit constituie o alternativă la căsătorie, chiar dacă aceste uniuni sunt simple `ficţiuni juridice`. Este şi mai rău când avem de-a face cu `cupluri` de acelaşi sex, un fapt necunoscut în istoria culturală a popoarelor, şi în lege, chiar şi dacă nu sunt prezentate ca şi `căsătorie`. Prezentând această minciună juridică sub titlul de `căsătorie` şi emiţând dreptul la adoptarea copiilor, este cu siguranţă un fapt şi mai distructiv. Această întreagă tendinţă, care poate invada multe ţări, este evident contrară legii divine, poruncilor lui Dumnezeu, şi este o negare a legii naturale. Însăşi ţesătura socială este rănită astfel, letal. Urmează un flux dezastruos de legi şi de `adevăruri` privind omul, care nu mai înţelege caracterul transcendent al existenţei sale, fiind redus la un instrument, la un obiect, în diferitele atentate împotriva vieţii, începând de la abominabila crimă a avortului.”
„Putem permite accesul la comuniunea euharistică celor care neagă principiile şi valorile umane şi creştine? Responsabilitatea politicienilor şi a legislatorilor este mare. Aşa numita opţiune personală nu poate să fie separată de datoria socio-politică. Acceptarea Evangheliei, a Magisteriului şi a raţiunii drepte nu este o problemă `privată`! Pentru toţi, chiar şi pentru politicieni şi legislatori, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat: `Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie […] osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului` (1 Corinteni 11,27-29). Domnul familiei şi al vieţii, al iubirii, al legământului care uneşte soţii, este cu adevărat prezent în Euharistie. Dumnezeu este creatorul demnităţii umane. Problema nu poate fi rezolvată în moduri circumstanţiale, după diferitele atitudini din diferite ţări, deoarece conştiinţele creştine şi comuniunea eclezială ar deveni atunci vagi şi confuze. Toate problemele trebuie clarificate şi iluminate de Cuvântul lui Dumnezeu, în lumina Magisteriului Bisericii, în splendoarea Adevărului. Politicienii şi legislatorii trebuie să ştie că, propunând sau apărând proiecte de legi nedrepte, au o gravă responsabilitate socială; că au datoria să găsească un remediu pentru răul făcut şi răspândit, doar atunci putându-li-se permite accesul la comuniunea cu Domnul, care este Calea, Adevărul şi Viaţa (cf. Ioan 14,6).”
