Proclamarea a trei noi fericiţi

1 răspuns

  1. Armand spune:

    Beatificarea lui Charles de Foucault reprezinta o punte intre civilizatii. O pilda a cautarii lui Dumnezeu
    Adesea l-am asociat cu sfantul Paul. Aceeasi cufundare in ochiurile datoriei, aceasi singuratate si revolta. Iar apoi, aceeasi jertfa.
    Fiecare are propriul drum al Damascului. Setea de semne, similara cu a apostolului Toma, ne macina pe toti chiar daca nu ezitam sa trecem, in goana dupa miracol, pe langa cate un strain din Emaus.
    Pe parintele Foucault l-am privit ca pe un explorator, antropolog sau aventurier. In orice caz, ca pe un vanator de senzatii, neezitand chiar sa-l compar cu Rimbaud.
    A fost unul dintre eroii unei copilarii ce nu ezita sa ii adune si uneori sa-i transforme potrivit patului sau procustian pe cei demni sa fie piloni imaginatiei.
    Nisip, soare arzator, o daruire nazuind spre intelegerea celui de alaturi, sila de Europa si o existenta plina de un aer aparte in care simteam vag aroma implinirii- acestea erau elementele crochiului Charles de Foucault. Alaturi de Vainamoinen, de capitanul Nemo si de Ahasverus facea parte dintr-o mitologie ale carei aschii inca le mai port.
    Anul trecut am descoperit un alt Foucault: Fericitul si noua calitate mi-a confirmat ipoteza „vanatorii de semne„.
    La 90 de ani dupa adormirea sa l-am reaflat in preotul ucis in Burundi si, reafland cuvintele ce descriau pulverizarea trupului sau, am inceput a-l pretui mai mult. Altfel.
    Imaginea sa (capul putin plecat, surasul stingher, privirea) aminteste de aflarea Celui dupa care tanjim. Un misionar, un convertit, un aventurier, un exaltat, un erou, un fel de Don Quijote si print Miskin la un loc. Sau un Josef K. . Fatete ale aceluiasi chip. Si totusi, doar un Fericit, nimic mai mult.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *