Diaconia, tema pentru anul următor
16.11.2005, Timişoara (Catholica) - În bogata activitate pastorală desfăşurată în Dieceza de Timişoara, promovarea tinerilor din comunităţi este aşezată în linia priorităţilor. În cursul lunii septembrie a.c. la sediul Centrului Diecezan de Tineret din Timişoara (Str. A. Pacha nr. 2) a avut loc o întâlnire la care au participat tineri animatori de grup şi persoane implicate în munca cu tineretul, scopul fiind acela de a se face pe de o parte o evaluare a activităţii de până acum (anul 2004-2005), iar pe de altă parte, pe baza propunerilor formulate să se contureze noul „Plan Pastoral pentru perioada 2005-2006”, acesta din urmă fiind a patra ediţie, primul plan fiind elaborat de către Centrul Diecezan de Tineret pentru anul 2002-2003. La această întâlnire a fost prezent pr. Szilvágyi Zsolt, responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului, şi Sr. Marie-Therese Gabor, referent.
Planul Pastoral pentru anul 2004-2005, în ceea ce priveşte activitatea cu tineretul, a avut ca temă principală „Martyria”, adică mărturia creştină. Această temă s-a considerat potrivită ţinând cont şi de faptul că anul 2005 a fost An Jubiliar pentru Dieceza de Timişoara. Aşa cum primul Episcop, Sf. Gerard, cu 975 de ani în urmă a vestit evanghelia, aşa şi Biserica de aztăzi trebuie să găsească modalitatea ca vestea îmbucurătoare a lui Isus să ajungă la omul zilelor noastre, mai ales la generaţia tânără. În anul pastoral precedent, prin organizarea, respectiv prin sprijinul Centrului Diecezan de Tineret au avut loc 53 de acţiuni cu tinerii. Astfel în anul trecut, mai mult de 4.700 de tineri, care au luat parte la aceste acţiuni, s-au implicat într-un oarecare mod în viaţa tineretului din Dieceza noastră. Aceste acţiuni au avut caracter spiritual (exerciţii spirituale, întâlniri, rugăciuni comune, liturghii de tineret, adoraţii, etc.), educativ (curs de animatori şi lectori) şi distractiv (serbarea crăciunului, a carnavalului, a verii). În afară de Întâlnirea Diecezană de Tineret organizată la Timişoara, tinerii din cele trei arhidiaconate ale Diecezei – de Timiş, de Mureş şi Montan – au mai putut participa la întâlnirile organizate la Maria-Radna, Maria-Ciclova, Arad, Pecica, Lugoj. În cadrul întâlnirilor lunare organizate la Centrul Diecezan de Tineret din Timişoara, s-a discutat o mare varietate de teme alese de către tineri, la aceste întruniri participând şi mai mulţi invitaţi. Au existat activităţi comune cu Liga Tineretului Ortodox din Timişoara. Pe plan diecezan s-au creat şi aprofundat contacte şi legături între diferitele grupuri de tineri din comunităţile diecezei, activitate care s-a derulat inclusiv în cadrul vizitelor canonice pe care Excelenţa Sa Martin Roos, Episcopul de Timişoara le derulează în parohiile programate. Astfel, tinerii din parohiile decanatelor de Deta şi Severin au avut posibilitatea întâlnirii directe cu Episcopul Diecezan, fiind vizitate cu această ocazie şi de reprezentanţii Centrului Diecezan de Tineret. Aceste contacte directe s-au dovedit a fi foarte utile de ambele părţi, având în vedere, că o mare parte a tineretului din Dieceza de Timişoara trăieşte în comunităţi destul de izolate.
În afară de întâlnirile organizate în diferitele comunităţi ale Diecezei de Timişoara, importante sunt şi legăturile cu tinerii din celelalte dieceze din România respectiv cu tinerii catolici din întreaga lume. În anii precedenţi s-a străduit să se menţină o bună relaţie cu organizaţiile pastorale pentru tineret, mai ales cu Dieceza de Szeged (Ungaria), de Zrenjamin (Serbia) şi Fulda (Germania). Grupuri de tineri din Dieceza de Timişoara au participat şi la Întâlnirea Mondială a Tinerilor organizat la Köln (Germania), la întâlnirile comunităţii Taize, respectiv la Întâlnirea Naţională organizată la Şumuleu-Ciuc. Promovarea mărturiei creştine a tinerilor s-a realizat în decursul perioadei trecute şi prin diferitele programe de reculegere. La pelerinajul ministranţilor – organizat în luna iunie 2005 la Maria-Radna – au participat aproximativ 400 de tineri, iar la pelerinajul tinerilor la Maria-Ciclova din luna septembrie, 200 de tineri. Începând din luna februarie tinerii catolici din comunităţile oraşului, pregătesc lunar ore de adoraţie la câte o biserică la care sunt aşteptaţi toate grupurile de tineret din Timişoara. În anul pastoral precedent, Timişoara a găzduit şi Întâlnirea Naţională a Studenţilor Catolici, vorbitori de limbă maghiară.
Pentru anul pastoral 2005-2006 s-a propus ca tema generală să fie „Diaconia”, adică slujirea caritativă, făcându-se şi propuneri concrete: o mai mare mediatizare a întâlnirilor şi a activităţilor din dieceză, continuarea anumitor activităţi care au avut un ecou pozitiv la tineri, implicarea mai intensă a tinerilor în activitatea parohiilor.
