Episcopii spanioli îl invită pe Papa pentru 2006
25.11.2005, Madrid (Catholica) - Conferinţa Episcopilor Spanioli a trimis Papei Benedict al XVI-lea o scrisoare oficială prin care este invitat să participe la a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, ce se va desfăşura la Valencia în luna iulie a anului viitor. Vizita va coincide şi cu a 500-a aniversare a naşterii Sf. Francisc Xavier, patron al misiunilor, se spune în scrisoarea semnată de Episcopul Ricardo Blázquez de Bilbao, preşedintele Conferinţei.
Scrisoarea, datată astăzi, a fost scrisă şi făcută publicită la sfârşitul adunării generale desfăşurate la Madrid. Scrisoarea descrie Întâlnirea Mondială a Familiilor ca fiind „o ocazie privilegiată pentru evanghelizarea familiei, care rămâne ca un sanctuar de viaţă şi speranţă, ca un loc privilegiat pentru transmiterea credinţei noilor generaţii”. Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat intenţia de a participa la întâlnirea cu familiile, la Valencia, dar încă o confirmare oficială nu există.
Situl web al celei de-a V-a Întâlniri Mondială a Familiilor a primit deja un milion de vizite. Adresa sitului este www.wmf2006.org.
