Raportul Kolping pentru anul 2005
06.12.2005, Mediaş (Catholica) - După adunarea generală a Organizaţiei Kolping din România, care a avut loc la Mediaş, în zilele de 25 şi 26 noiembrie, a fost redactat un raport al praesesului central, semnat de Mons. Csiki Denes. Textul acestui raport a fost publicat pe situl Diecezei de Iaşi. În raport sunt amintite patru evenimente mai importante ale acestui an: „inaugurarea şi predarea în folosinţă a casei Kolping din Oradea, care a fost renovată şi extinsă; exerciţiile spirituale pentru membrii Kolping la Centrul Manresa din Cluj-Napoca; întrunirea consiliului director la Sighişoara în 11-12 martie 2005; întrunirea consiliului director la Bacău în 27-28 mai 2005”.
Mons. Denes a prezentat câteva informaţii despre „trecutul casei Kolping din Oradea, despre care probabil foarte puţini dintre noi o cunosc, astfel: această clădire a fost nu numai centrul calfelor din localitate, începând din sec. al XIX-lea şi între anii 1922-1949 a fost centrul întregii mişcări Kolping din Transilvania, cuprinzând şi regiunea Banat, Crişana şi Maramureş. Aceste lucruri sunt atestate de unele înscrisuri (invitaţii, programe, ordine de zi) îngălbenite de vreme, care ne dovedesc faptul că, înainte de a intra în ilegalitate, aici se desfăşura o activitate intensă. Casa Kolping Oradea a fost renovată şi extinsă, astăzi se desfăşoară multiple activităţi printre care se asigură cazare pentru 30 de studenţi, astfel a devenit centru regional pentru organizaţiile Kolping Oradea – Satu Mare.”
Mons. Denes s-a referit şi la situaţia din Moldova, unde „am constatat cu multă bucurie, că există foarte mulţi enoriaşi, potenţiali membri Kolping, deoarece aceşti enoriaşi frecventează bisericile. Specific enoriaşilor catolici din Moldova este faptul că participă cu plăcere la toate slujbele religioase, chiar şi în timpul săptămânii, umplând băncile bisericilor. Aceste imagini îmi amintesc despre organizaţiile europene, care ar trebui să ne ajute la renovarea bisericilor, care însă refuză pentru motiv că în Europa există multe biserici care sunt goale, unele fiind închise şi chiar vândute.” În acelaşi raport mai putem citi: „Rolul familiilor Kolping ar fi de coordonare, de a ţine unite aceste mici grupuri şi a se implica în munca acestora. Când există astfel de întâlniri, membri familiilor Kolping se încurajează reciproc, se îmbărbătează, învaţă reciproc unii de la alţii. Participând activ la viaţa religioasă, devin adevăraţi creştini şi vor reprezenta exemplu pentru alţi membri ai societăţii în care trăiesc, având rolul unui catalizator. Credinţa noastră va fi reflectată prin viaţa noastră de zi cu zi, prin comportamentul nostru care va constitui un exemplu.”
La final, se exprimă o rugăminte adresată „conducerii Kolping Internaţional să ne ajute în această muncă de pregătire spirituală, am dori să ne trimită prezesi pentru a conduce seminarii privitoare la activităţile Kolping. Consider că există o experienţă vastă în acest sens, cunoscut fiind faptul că prezesii se ocupă numai cu activităţi Kolping. […] Am dori ca pe viitor să existe la fiecare dieceză, un preot care să se ocupe doar cu activităţile Kolping (lucru ce va fi, desigur, destul de dificil de realizat). Cu aceste cuvinte aş dori sa-mi închei discursul, amintind încă o dată că mulţumim bunului Dumnezeu pentru că în anul care a trecut am putut muncii cu folos, şi îl rugăm totodată să ne dea putere de muncă şi să ne binecuvânteze.”
