Vizită pastorală în parohia Izvoarele Iaşi
14.12.2005, Iaşi (Catholica) - Episcopul Petru Gherghel a efectuat în zilele de 10-11 decembrie o vizită canonică în parohia Izvoarele, judeţul Iaşi. Părintele paroh Isidor Chinez, decan de Valea Siretului, a făcut o scurtă prezentare a acestei comunităţi, care numără 494 de familii (350 de familii întregi, 144 de jumătăţi de familii). „Această comunitate ce se vrea vie are mulţi oameni generoşi care îi poartă înainte şi pe puţinii care se dau mai greu la mers pe drumul credinţei”.
Programul vizitei a inclus momente de rugăciune, de întâlnire, discuţii şi analiză între Episcop, părintele paroh şi comunitate. Preasfinţitul Gherghel a fost întâmpinat de părintele paroh şi credincioşi sâmbătă seara la intrarea în biserică, aşa cum prevăd normele cu privire la vizita canonică din Coeremoniale episcoporum, nr. 1179-1180. A urmat aprinderea celei de a treia lumânări a coroanei de Advent şi recitarea Rozariului. Apoi Episcopul a stat la dispoziţia credincioşilor care au vrut să se spovedească (atât sâmbătă seara, cât şi în cursul zilei de duminică).
După Liturghia pontificală de duminică de la ora 11.00, Preasfinţitul s-a întâlnit cu membrii comitetului bisericesc şi s-a făcut o analiză a realităţilor prezente, precum şi a perspectivelor. S-a scos în evidenţa utilitatea fondării Acţiunii Catolice, a unor grupuri de familii sau biblice. Vizita canonică s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii pentru copii şi o Adoraţie Euharistică. Informaţiile apărute pe situl Ercis.ro sunt semnate de pr. Lucian Păuleţ.