Cântul gregorian între uitare şi speranţă

24.12.2005, Vatican (Catholica) - Cântul gregorian a fost abandonat pe nedrept, iar locul său în viaţa Bisericii trebuie recuperat, afirmă Mons. Valenti Miserachs Grau. Declaraţia a fost făcută la recenta întâlnire organizată de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, eveniment desfăşurat la Vatican. Mons. Miserachs a fost preşedintele Institutului Pontifical de Muzică Sacră din 1995. Muzicianul spaniol, compozitor a peste 2.000 de lucrări, a stat de vorbă cu agenţia Zenit despre cântul gregorian.

– În ziua pe care Vaticanul a dedicat-o cântărilor, aţi cerut ca muzica gregoriană să fie recuperată, stârnind astfel aplauze. Înseamnă oare că există un consens privind recuperarea cântării gregoriene?

– Cred că aceasta înseamnă că există o opinie generală comună privitoare la necesitatea recuperării cântărilor latine şi gregoriene, specifice Bisericii. Cântul gregorian a fost abandonat şi a rămas doar în sălile de concerte şi pe CD-uri, dar locul potrivit este liturgia.

– Vi se pare logic ca în secolul XXI muzica Bisericii să nu fie exclusiv gregoriană?

– Cred că noile producţii muzicale, în majoritatea cazurilor cel puţin, nu au învăţat sau nu au reuşit să îşi aibă rădăcinile în tradiţia Bisericii, provocând astfel o sărăcire generală. Este de neînţeles cum, în special în ţările latine, cânturile latine şi gregoriene au fost scoase pe linie moartă în ultimii 40 de ani. Cântările latine şi gregoriene formează parte a unei tradiţii – parte amputată. Este ca şi cum am tăia rădăcinile. Uitând de muzica gregoriană s-au creat condiţiile pentru proliferarea unor noi producţii muzicale ce uneori nu au calitatea tehnică suficientă. Pot fi ele folosite în paralel cu muzica gregoriană? De ce nu?!

– De ce capacitatea credincioşilor de a învăţa melodii în latină nu este respectată?

– S-a crezut că ar fi incapabili, ceea ce nu este adevărat. Înainte oamenii ştiau să interpreteze cântece de bază în latină. Astăzi se pare că se fac eforturi pentru a-i face pe oameni să uite ceea ce ştiau. Este evident că nu putem să le propunem să înveţe întreg repertoriul, care conţine 5.000 de piese. În cântările liturgice, adunarea nu trebuie să fie singurul protagonist. Trebuie păstrată o anumită ordine. Poporul trebuie să îşi cânte părţile sale, iar corul restul, şi desigur celebrantul ce îi revine. Pentru a relansa cântul gregorian în adunarea credincioşilor am putea începe amintindu-ne de Pater Noster, Kyrie, Sanctus şi Agnus Dei. Dacă ar fi invitaţi să înveţe, cu o pregătire corespunzătoare, oamenii ar putea să interpreteze cu uşurinţă melodiile gregoriene, chiar dacă le-ar auzi pentru prima oară.

– Este oare acordată suficientă atenţie problemei muzicii sacre în Biserică?

– Nu. De ceva vreme am insistat pe această idee. Institutul nostru îşi face munca, dar este doar o instituţie academică, nu un organism normativ şi astfel nu are un cuvânt de spus în această problematică. Este nevoie de un organism al Vaticanului care să supravegheze în mod direct problemele ce ţin de muzica sacră. Papa Ioan Paul al II-lea afirma că aspectul muzical al celebrărilor liturgice nu poate să fie lăsat la nivelul improvizaţiei sau al libertăţii unora. Trebuie încredinţat unei îndrumări organizate, respectându-se anumite norme. Aşteptăm în acest sens indicaţii autorizate din partea Bisericii Romei.