Isus ne ascultă în momentele dificile
09.02.2006, Vatican (Catholica) - Isus întotdeauna ne ascultă când îl invocăm în momente de dificultăţi şi ispite, a spus ieri Papa Benedict al XVI-lea. După cum a devenit deja un obicei în audienţele sale generale, Papa citeşte o meditaţie asupra unuia dintre Psalmii care apar în Liturgia Orelor, iar apoi îşi lasă însemnările la o parte pentru a explica esenţa mesajului pe care a dorit să îl transmită ascultătorilor săi. „În dificultăţile, problemele, ispitele noastre, nu trebuie să ne angajăm doar într-o simplă reflecţie teoretică – de unde vin ele? – ci trebuie să reacţionăm pozitiv, invocându-l pe Domnul, menţinând un contact viu cu Domnul”, a explicat Pontiful, când a comentat miercuri, 8 februarie 2005, versetele 14-21 din Psalmul 144(145).
„Dincolo de aceasta, trebuie să strigăm numele lui Isus: `Isuse, ajută-mă!`” a spus Sfântul Părinte. „Şi putem fi siguri că ne ascultă, pentru că este aproape de aceia care îl caută. Să nu ne descurajăm; mai degrabă, să alergăm cu ardoare… şi vom ajunge şi noi la viaţa care este Isus Domnul.” În meditaţia sa, oferită miilor de persoane adunate în Aula Paul al VI-lea, Papa s-a concentrat pe a descrie iubirea „tandră” a lui Dumnezeu, pe care El „o rezervă într-un mod special pentru cei săraci şi slabi.” „Regalitatea divină nu este indiferentă sau semeaţă, aşa cum se întâmplă uneori în exercitarea puterii umane. Dumnezeu îşi exprimă regalitatea aplecându-se asupra celor mai fragile şi mai lipsite de apărare creaturi”, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. „De fapt, mai presus de toate, Dumnezeu este un Tată care `sprijină pe toţi cei ce cad` şi îi îndreaptă pe cei care au căzut în praful umilinţei”, a adăugat el. „Fiinţele vii, aşadar, sunt orientate spre Domnul ca şi când ar fi cerşetori flămânzi şi El le oferă, ca un Tată atent, hrana de care au nevoie pentru a trăi”.
