De mâine noi Cardinali?
21.02.2006, Vatican (Catholica) - Presiunea creşte: din tot mai multe surse se afirmă acelaşi lucru, şi anume că mâine, la tradiţionala audienţă generală de miercuri, Papa Benedict al XVI-lea va anunţa noi Cardinali. De ce mâine? Există cel puţin două „coincidenţe” legate de ziua de mâine. Actualul Pontif s-a folosit tot de o zi de miercuri, 18 ianuarie, pentru a anunţa data publicării primei sale enciclice. Dacă predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, se folosea de discursul dinaintea rugăciunii Angelus, în ziua de duminică, Papa Benedict pare a fi ales ziua de miercuri pentru anunţuri importante. Iar mâine are un dublu motiv: în primul rând este sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru, ziua în care se celebrează comuniunea cu Sfântul Scaun; în al doilea rând este prima zi de miercuri după ce Papa Benedict a încheiat ciclul de cateheze pe care a trebuit să îl continue după predecesorul său. Ziua de mâine poate marca deci un nou început pentru Biserica Catolică.
De ce un nou început? Pentru că, aşa după cum Catholica.ro a mai scris în mai multe rânduri, există numeroase schimbări ce aşteaptă să fie făcute, în primul rând dictate de trecerea cu mult peste 75 de ani a numeroşi capi de dicastere vaticane (Congregaţii, Consilii Pontificale, alte organisme). Apoi există o dinamică a structurării activităţii Vaticanului: Papa Ioan Paul al II-lea a adus propriile modificări Curiei Romane, aşa cum au făcut şi predecesorii săi, şi aşa cum va face în curând şi Papa Benedict, nu de dragul schimbării ci pentru a implementa observaţiile strânse în timp, pentru eficientizarea activităţii. Unul din multele zvonuri afirmă că Arhiepiscopul Foley, care acum, fără să fie Cardinal, conduce Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, va prelua un nou organism dedicat relaţiilor externe. Este un proces normal înfiinţarea de noi organisme, ridicarea lor de exemplu de la nivel de Consiliu Pontifical la nivel de Congregaţie, sau fuzionarea unor organisme existente. Există multe combinaţii vehiculate de presă: ce se va întâmpla exact vom afla probabil în câteva săptămâni.
Dacă într-adevăr mâine Papa va anunţa noi membri ai Colegiului Cardinalilor înseamnă că aproximativ peste o lună, poate la 25 martie, va avea loc un nou Consistoriu. Va fi ocazia ideală pentru Papa să se întâlnească cu Cardinalii din întreaga lume, pentru a le expune şi a se consulta privitor la schimbările aşteptate. Câţi Cardinali va numi Papa? Dacă este să se conformeze regulamentului, va numi maxim 12 electori (adică sub 80 de ani). Poate numi însă oricâţi peste 80 de ani, după cum s-a întâmplat adesea de-a lungul istorie, aceste numiri fiind un semn de apreciere dar Cardinalii având şi funcţiunea de sfătuitori ai Papei. Şi sub 80 de ani Papa poate numi mai mulţi Cardinali, dacă doreşte: regulile sunt făcute de Papi, iar Papi le pot schimba când doresc. Cine vor fi noii Cardinali? Speculaţiile sunt din nou numeroase. În mod aproape sigur vor fi creaţi Cardinali cei care au condus şi vor mai conduce dicastere, şi care acum nu sunt decât Episcopi sau Arhiepiscopi. Dar probabil vor fi şi numiri de Cardinali din afara Curiei Romane, precum Arhiepiscopul Dziwisz de Cracovia, ce a slujit ca secretar defunctului Papă pentru mulţi ani.
Şi România aşteaptă numiri de Cardinali. Ar putea să nu fie numit nici unul. Ar putea să fie numit unul, probabil un Ierarh greco-catolic, care să conducă Biserica ridicată recent la rangul de Arhiepiscopie Majoră. Ar fi un al treilea Cardinal greco-catolic (după Cardinalii Iuliu Hossu şi Alexandru Todea), de aceea unii cred că ar putea fi numit de asemenea şi un Cardinal român romano-catolic. Doi Cardinali pentru România este însă mai greu de sperat. Mâine probabil ceaţa se va risipi. Dinspre biroul Papei Benedict media nu a prins nici o informaţie sigură, aşa că acum toate privirile vor sta asupra sa, aşteptând anunţul Consistoriului.
