De ce a fost omis titlul papal de Patriarh al Occidentului (comunicat)
23.03.2006, Vatican (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a emis miercuri un comunicat în care explică absenţa în Anuarul Pontifical 2006 a titlului de „Patriarh al Occidentului” în enumerarea titlurilor Papei. Pentru Papa, Anuarul Pontifical 2006 are următoarele titluri: Benedict al XVI-lea Episcop al Romei, Vicar al lui Isus Cristos, Succesor al Principelui Apostolilor, Suprem Pontif al Bisericii universale, Primat al Italiei, Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Romane, Suveran al Statului Cetăţii Vaticanului, Servitor al Servitorilor lui Dumnezeu. Redăm în continuare textul comunicatului în traducerea programului român al Radio Vatican:
În Anuarul Pontifical 2006 lipseşte din enumerarea titlurilor Papei, titlul „Patriarh al Occidentului”. Această absenţă a fost comentată în moduri diferite şi necesită o clarificare. Fără pretenţia de a analiza complexa problemă istorică a titlului de Patriarh în toate aspectele sale, se poate afirma din punct de vedere istoric că străvechile Patriarhate din Orient, fixate de Conciliile din Constantinopol (381) şi din Calcedon (451), erau relative la un teritoriu destul de clar circumscris, în timp ce teritoriul Sediului Episcopului Romei rămânea vag.
În Orient, în cadrul sistemului ecleziastic imperial al lui Iustinian (527-565), alături de patru Patriarhate orientale (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) Papa era înţeles ca Patriarh al Occidentului. În schimb, Roma a susţinut ideea celor trei sedii episcopale petrine: Roma, Alexandria, Antiohia. Fără a folosi titlul de „Patriarh al Occidentului”, Conciliul al IV-lea din Constantinopol (869-870), Conciliul al IV-lea din Lateran (1215) şi Conciliul din Florenţa (1439) l-au enumerat pe Papa ca primul din cei cinci Patriarhi de atunci. Titlul de „Patriarh al Occidentului” a fost folosit în anul 642 de Papa Teodor I. Ulterior el reapărut doar rareori şi nu a avut o semnificaţie clară. Înflorirea titlului s-a petrecut în secolele XVI şi XVII, în cadrul multiplicării titlurilor Papei; în Anuarul Pontifical apare pentru prima dată în 1863.
Actualmente semnifcaţia termenului „Occident” reaminteşte un context cultural ce nu se referă numai la Europa Occidentală, dar se extinde de la Statele Unite ale Americii până la Australia şi la Noua Zeelandă, deosebindu-se astfel de celelalte contexte culturale. Fireşte, această semnificaţie a termenului „Occident” nu vrea să descrie un teritoriu ecleziastic nici nu poate fi întrebuinţat ca definiţie a unui teritoriu patriarhal. Dacă se vrea să se dea termenului „Occident” o semnificaţie aplicabilă limbajului juridic eclezial, ar putea fi înţeles doar cu referire la Biserica Latină. De aceea, titlul „Patriarh al Occidentului” ar descrie speciala relaţie a Episcopului Romei faţă de aceasta din urmă şi ar putea exprima jurisdicţia particulară a Episcopului Romei pentru Biserica Latină.
Drept consecinţă, titlul de „Patriarh al Occidentului”, încă de la început puţin clar, în desfăşurarea istoriei a devenit desuet şi practic inutilizabil. Apare deci lipsită de sens insistenţa de a-l trage după sine. Aceasta cu atât mai mult cu cât Biserica Catolică prin Conciliul Vatican II a găsit pentru Biserica Latină în forma Conferinţelor Episcopale şi a reuniunilor lor internaţionale de Conferinţe Episcopale, orânduirea canonică adecvată necesităţilor de astăzi. A omite titlul de „Patriarh al Occidentului” nu schimbă, evident, nimic recunoaşterii atât de solemn declarate de Conciliul Vatican II a străvechilor Biserici patriarhale (Lumen Gentium, 23). Cu atât mai puţin această suprimare poate însemna că ea subînţelege noi revendicări. Renunţarea la titlul menţionat vrea să exprime un realism istoric şi teologic şi, în acelaşi timp, să fie renunţarea la o pretenţie, renunţare ce ar putea fi de folos dialogului ecumenic.
