Două conferinţe
04.04.2006, Iaşi (Catholica) - Centrul Cultural „Xaverianum” în colaborare cu Seminarul de filosofia culturii şi antropologie culturală din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi organizează, vineri, 7 aprilie 2006, ora 18.00, în sala de consiliu a Facultăţii de Filosofie, Corp A, conferinţa cu tema: „Anarhia valorilor”. Invitat special este prof. Paul Valadier SJ (Institut Catholique de Lyon), moderator va fi prof. Nicolae Râmbu (Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi).
Centrul Cultural „Xaverianum” organizează, sâmbătă, 8 aprilie 2006, la ora 18.00, la sediul din str. Frederic, 18, Iaşi, o masă rotundă cu tema: „Valorile creştine în contextul uniunii europene”. Invitaţi sunt: prof. Paul Valadier SJ (Institut Catholique de Lyon) şi prof. Valeriu Ciucă (Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi). De asemenea, va fi şi lansarea cărţii „Tirania valorilor: Studii de filosofia culturii şi axiologie”, a prof. Nicolae Râmbu.
anunţ trimis de Xaverianum
