Oratoriu „Papa Ioan Paul al II-lea” la Calea Mare
05.04.2006, Oradea (Catholica) - Duminică, 2 aprilie, a fost o zi memorabilă pentru tinerii din parohia Greco-Catolică din Calea Mare, protopopiatul de Holod, deoarece a avut loc deschiderea oficială a Oratoriului. Acesta poartă numele Sfântului Părinte de pie memorie Papa Ioan Paul al II-lea.
Programul a început cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Florian Gui, vicar general al Eparhiei de Oradea după care a avut loc un Parastas pentru sufletul defunctului papă, iar apoi rugăciunea de încredinţare a tinerilor Sfintei Fecioare Maria. Programul a continuat cu nişte meditaţii şi o parte recreativă. Oratoriul „Papa Ioan Paul al II-lea” a apărut la iniţiativa parohului din Calea Mare, pr. Alexandru Chivari.
