Altă trecere la greco-catolici, alte pedepse
13.04.2006, Bucureşti (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute, cotidianul România liberă anunţa că pr. Dumitru Sălăjan, preot paroh în satul Valea de Jos, judeţul Bihor, de peste 27 de ani, pe fondul unor neînţelegeri cu Episcopia Ortodoxă Oradea, fiind acuzat pe nedrept de lucruri de care nu se considera vinovat, a trecut la greco-catolici cu majoritatea credincioşilor parohiei sale. Articolul subliniază faptul că majoritatea trecerilor ce au avut loc până acum s-au întâmplat în localităţi unde înainte de 1948 au existat comunităţi ortodoxe. Cazul Valea de Jos se numără printre puţinele în care o comunitate ortodoxă trece la greco-catolici fără ca înainte în localitate să fii existat credincioşi uniţi.
Din cei aproximativ 400 de localnici, 350 au semnat tabelul de trecere la Biserica Greco-Catolică, nemulţumiţi de nedreptăţile pe care Episcopia Oradea i le-a făcut pr. Dumitru Sălăjan, pe care îl preţuiesc şi în care au mare încredere, aflăm din articol. Cererea comunităţii din Valea de Jos a fost acceptată de Episcopia Greco-Catolică Oradea, astfel încât noua parohie unită este legal constituită. Situaţia este în plus complicată de faptul că biserica nouă din localitate este construită de părintele Dumitru Sălăjan, cu ajutorul material, financiar şi uman al enoriaşilor săi, fără vreun sprijin de la Episcopia Ortodoxă Oradea. Cum noul lăcaş nu a fost încă întăbulat pe parohia ortodoxă, comunitatea care l-a construit, trecută acum la greco-catolici, doreşte să păstreze biserica, conform principiului afirmat în mod curent de oficialităţile BOR că biserica aparţine din punct de vedere legal enoriaşilor săi majoritari.
După trecerea localnicilor la greco-catolici, Episcopia Ortodoxă Oradea a numit în Valea de Jos un preot tânăr, care nu se bucură, însă, decât de susţinerea a 30 de enoriaşi, rămaşi ortodocşi. În localitate mai există vechea biserică de lemn, care a folosit comunităţii înainte de construirea noului lăcaş, astfel încât tensiunile interconfesionale ar putea fi evitate prin slujirea în aceasta biserică. România liberă trage şi o concluzie din ultimele evenimente: Desprinderea în ultima vreme de Ortodoxie a unor localităţi întregi ca Pesceana, jud. Valcea, Ştei, jud. Hunedoara (a căror situaţie conflictuală este deja monitorizată de instituţii şi foruri internaţionale, specializate în apărarea drepturilor religioase) şi acum Valea de Jos, Bihor, face evidentă realitatea că nu prozelitismul catolic determină parohii întregi să părăsească ortodoxia, ci autoritarismul, inflexibilitatea şi înţelegerea deficitară pe care le manifestă unele autorităţi eparhiale, ortodoxe, într-un context în care credincioşii au posibilitatea să aleagă şi să opteze legal între mai multe Biserici, care le pot da sentimentul identităţii şi al moralităţii confesionale.
În ediţia de ieri, România liberă anunţă şi consecinţele trecerii: preotul fost ortodox a fost judecat de către Consistoriul Eparhial, care a decis să-i ridice dreptul la practică. Verdictul dat de acest organism a fost apostazia preotului ortodox. „Acuzaţia adusă lui Sălăjanul a fost aceea că şi-a abandonat credinţa”, a declarat pr. Laurian Lucian, inspector eparhial în cadrul Episcopiei Ortodoxe. Acesta a adăugat că din acel moment părintele nu mai are dreptul să mai predice în bisericile ortodoxe. „Teoretic, odată ce un preot îşi abandonează şi îşi trădează credinţa, nu ar mai avea voie să practice preoţia deloc. Dacă ar fi un caz de acest gen, adică un preot de altă credinţă să fie pedepsit şi să încerce să treacă la ortodocşi, noi nu l-am putea primi”, a mai explicat pr. Lucian.

Este o tragedie faptul ca astfel de cazuri de preoti decazuti din slujirea pentru care s-au angajat in fata lui Dumnezeu isi gasesc locul in Biserica Unita. Primirea acestor preoti decazuti in Biserica Unita este un gest de jignire fata de cultul ortodox, dar mai ales o atitudine de confesiune sectara. Este inadmisibil ca o Biserica care se considera apostolica si autentica sa accepte slujitori decazuti moral si spiritual. Oare unde vom ajunge?
Prin urmare, putem spune ca BIserica Greco catolica din Romania este o secta!
Domnule Petcu, as vrea sa cred ca neintentionat nu sunteti atent la ce afirmati. Aruncati o asemenea jignire (BRU o secta) fara sa fiti atent la subiect. Daca preotul ortodox ar fi fost scos din cler pentru orice alt motiv decat ca a trecut la greco-catolici, PS Virgil Bercea nu l-ar fi acceptat. Un fost preot ortodox, dat afara din cler de exemplu pentru curvie, sau stiu eu ce problema majora, nu va fi primit niciodata in clerul greco-catolic. Dar un preot ortodox dat afara pentru ca a trecut la greco-catolici, va fi primit, iar o ulterioara „apostazie„ declarata de ortodocsi nu mai are valoare: el a trecut in BRU.
Va rog tineti cont de aceasta diferenta majora si pe viitor cantariti-va mai mult cuvintele. Sa ne scutiti de gogomanii precum aceasta.
dl. Petcu,
Am si eu o nelamurire referitor la :
„ Primirea acestor preoti decazuti in Biserica Unita este un gest de jignire fata de cultul ortodox„.
De ce sint jigniti ortodocsii daca un preot „decazut„ se muta la alt cult ? ! Eu zic ca ar trebui sa le para bine ca au scapat de el, sa se bucure… nu inteleg de ar trebui sa se simta jigniti.
Am impresia insa ca preotul amintit a devenit „decazut„ (in opinia strimba a unora ca dumneata) tocmai pentru ca s-a convertit la catolicism.
Ai auzit dumneata de libertate de constiinta ?
Dumnezeu ne-a creeat LIBERI si asa trebuie sa raminem.
Daca preotul respectiv a hotarit sa treaca la Biserica Unita cu Roma de ce trebuie sa vina unii (ca d-ta) sa-l numeasca „decazut moral si spiritual„ iar Biserica noastra – o secta ?
Acuma sa vad pe unde „scot„ camasa ortodocsii, care nu au dat un capat de ata inapoi greco-catolicilor(proprietari de drept ai atitor biserici) de bunavoie!
In cazul de fata nu au pierdut doar preotul ci si marea majoritate a enoriasilor iar in aceste conditii trebuie sa cedeze si cladirea bisericii ! (care, conform strimbei judecati ortodoxe ar apartine enoriasilor majoritari, sic).
O tragedie este ca mai sint oameni care judeca in stilul dumitale.
Orice om (deci si preotii) dau socoteala in fata lui Dumnezeu !
Juramintul de credinta al preotilor se face inaintea lui Dumnezeu nu fata de un anumit cult !
Sa-i dea Dumnezeu sanatate preotului Salajan si sa reverse asupra lui din plin Spiritul Sfint, astfel incit sub iluminare cereasca sa poata conduce mica lui turma pe drumul mintuirii!
Camy
Se vorbeste tot mai mult de unitatea tuturor crestinilor (in special dupa Conciliul ecumenic Vatican II). Unitatea nu desfiinteaza insa diversitatea riturilor. Ceea ce trebuie pentru unitate e recunoasterea Episcopului Romei ca pastor al intregii Biserici a lui Cristos. De aceea, Biserica Greco-Catolica, de rit bizantin, dar unita cu Roma, e o punte spre unitatea atat de mult dorita, iar evenimentele de la Valea de Jos sunt salutare.
Văd că dl. Petcu este asaltat de confraţii săi întru Cristos pentru nişte cuvinte, dar anume cuvintele sunt cele care poartă sufletul. Am şi eu o întrebare simplă pentru dl. Petcu: „Oare şi întreaga comunitate de creştini care a trecut cu pr. Sălăjan la Biserica Unită cu Roma este decăzută, oare decăzute sunt şi celelalte comunităţi? „ Aştept un răspuns de la Dumneavoastră, dar vă rog să reflectaţi adânc înainte de a răspunde.
Domnule Petcu
Imi este greu sa cred ca nu stiti, ce s-a intamplat in 1948 cu „trecerea de bunavoie„ a preotilor greco catolici la Biserica Ortodoxa. Atunci ierarhia ortodoxa nu si-a pus nici un moment problema ca preotii respectivi ar fi fost demisi sau apostati, au fost primiti cu bratele deschise , curios acum cand nu mai au nici un interes dau legi si pentru alte biserici „nu mai au voie sa practice preotia de loc„.
Chiar sunteti lovit de amnezie totala, sau va deranjeaza realitatea si atunci in lipsa de argumente solide improscati cu noroi.
In maniera in care abordati dumneavoastra situatia nu se ajunge nicaieri, problema este in cu totul alta parte decat in Biserica Greco Catolica pe care o considerati secta. A propos de aceasta „secta „, stiti cumva ce rol a avut „secta„respectiva in actul de la 1 decembrie 1918, asta asa doar ca o chestiune SECUNDARA.
Sintagma „trecerea de bunavoie„ este un exemplu prost folosit pentru cazul de fata pentru simplul fapt ca are nenumarate conotatii chiar si inainte de 1948. Daca mergem cu aproape 100 de ani mai devreme de `48 si-l intrebam pe generalul Bucov prin prisma istoriei sa ne explice cum intelege el „trecerea de bunavoie„ „dintr-o parte in alta„ cred ca am fi cel putin surprinsi…
In ceea ce priveste articolul de fata (care chiar daca vrea, sa para impartial, cu apelul la autoritate – vezi Romania Libera, cu tot) nu este decat un mod jalnic de a brava o situatie delicata din sanul BOR. Bineanteles, „seriozitatea„ celor doi redactori i-a impins sa studieze motivele neantelegerii dintre Episcopia Ortodoxă din Oradea si ex pr. Dumitru Sălăjan doar ca nu s-au obosit sa le expuna. Dar mai interesanta este si aceasta altenativa pe care o ofera trecerea dintr-o parte in alta (indiferent in ce sens) pe motive de „neantelegere„ si nu din convingere sau credinta. Inconstient este aceala care-si imagineaza ca este vorba de loialitate sau orice alt sentiment in acest caz, inafara de gestul copilaros pe care il fac cei mai inocenti (ma refer la copii) dintre noi cand „isi iau jucariile si pleaca„ daca nu le convine ceva. Sunt de parere ca astfel de gesturi sunt grave cand sunt facute de aceia dintre noi ce au trecut cam de multisor de varsta copilariei.
Ar mai fi multe de discutat iubiti frati intr-u Hristos dar suntem in Saptamana Mare, iar eu m-am lasat deja ispitit, mult prea mult de cateva randuri scrise cu ignoranta (in caz contrar ar fi grav! ).
Imi cer iertare daca cineva s-a simtit lezat de ceea ce am scris dar daca as fi tacut ar fi fost mai rau.
Cu stima, un ortodox
Trebuie să recunosc că „trecerea de bunăvoie„, „dintr-o parte in alta„ facută de generalul Buccow nu m-a surprins. Nu a făcut decăt să rezolve situaţia conflictuală in care se afla Transilvania in urma „răscoalei„ lui Sofronie prin care (dacă nu ştiţi) Biserica Romană Unită era aproape nimicită (prin amenintari, ucideri , ex: protopopul unit al Zlatnei, Stefan, etc). Avea ordine sa reaşeze pe preoţii uniţi in casele, proprietaţile lor, să împartă bisericile intre uniţi si neuniţi, după datele oferite de conscripţiile din fiecare comitat, a îndruma poporul la liniste si ordine, şi a marca celor 2 tabere drepturile lor pe cale pasnica sau cu armata (normal pt perioada aceea, mai ales ca autoritatea habsburgica era pusa in pericol). Probabil ca azi BRU mai are nevoie de inca un Buccow… (nu va speriati, am glumit numai).
Concluzia „ trecerea de bunavoie„ trebuie sa devină, trecerea de bunavoie.
In cazul de fata sunt si eu curios de ce a trecut pr Salajan la BRU.