Papa Pius al XII-lea a cântărit şi varianta unei demisii

3 răspunsuri

  1. Petru Ciobanu spune:

    Mă bucură faptul că, odată cu trecerea anilor, este reabilitat unul din cei mai huliţi pontifi ai secolului XX. Adevărul este ca mingea aruncată în apă, oricât nu ar fi împins la fund, are tendinţa de ieşi la suprafaţă. Papa Pius al XII-lea a avut personal neşansa de a fi pontif în perioada a mari dictatori şi a celui de al doilea Război Mondial, dar el a fost şansa Bisericii lui Cristos, care a rezistat mult şi datorită lui. Demisia lui ar fi încurcat cu totul planurile lui Hitler, dar Dumnezeu nu a permis pângărirea unui slujitor al Său. Şi astfel, Pius al XII-lea i-a „înmormântat„ pe toţi cei care vreodată l-au hulit, fie că era vorba de Hitler sau de Stalin. Mare este Dumnezeu.

  2. Vincentiu spune:

    Intentia papei Pacelli probeaza un aspect esential al majoritatii Suveranilor Pontifi: delicata smerenie.
    Pius al XII- lea a avut nesansa de a se impune drept victima perfecta atat contemporanilor cat si celor care nu au stiinta empatiei, erijandu-se in propovaduitori ai eticii sterpe.
    S-a vorbit insistent despre tacerile, indeciziile, lasitatile acestui pontificat care a unit doua sfere ale vremii. Slabiciunile au fost speculate la maxim, ignorandu-se meritele( peste care , poate , se si cuvenea a se asterne discretia) trecandu-se cu vederea experientele personale si conjunctura istorica.
    Aceeasi splendida delicatete o aflu la Sanctitatea Sa, Benedict al XVI-lea. Aceeasi slujire lipsita de ostentatie, acelasi filigran al iubirii, aceleasi speculatii , comparatii, indoieli, temeri in jurul lucrarii sale din partea eternilor moralisti.
    Suveranii pontifi nu sunt nici semizei nici personaje de benzi desenate.
    Acceptarea alegerii in functia de capi ai Bisericii Universale este similara asumarii Crucii si, tocmai de aceea, un exercitiu de empatie si compasiune nu ar prisosi.

  3. Vincentiu spune:

    Intentia papei Pacelli probeaza un aspect esential al majoritatii Suveranilor Pontifi: delicata smerenie.
    Pius al XII- lea a avut nesansa de a se impune drept victima perfecta atat contemporanilor cat si celor care nu au stiinta empatiei, erijandu-se in propovaduitori ai eticii sterpe.
    S-a vorbit insistent despre tacerile, indeciziile, lasitatile acestui pontificat care a unit doua sfere ale vremii. Slabiciunile au fost speculate la maxim, ignorandu-se meritele( peste care , poate , se si cuvenea a se asterne discretia) trecandu-se cu vederea experientele personale si conjunctura istorica.
    Aceeasi splendida delicatete o aflu la Sanctitatea Sa, Benedict al XVI-lea. Aceeasi slujire lipsita de ostentatie, acelasi filigran al iubirii, aceleasi speculatii , comparatii, indoieli, temeri in jurul lucrarii sale din partea eternilor moralisti.
    Suveranii pontifi nu sunt nici semizei nici personaje de benzi desenate.
    Acceptarea alegerii in functia de capi ai Bisericii Universale este similara asumarii Crucii si, tocmai de aceea, un exercitiu de empatie si compasiune nu ar prisosi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *