Românul merge la biserică de Paşte şi de Crăciun
19.04.2006, Bucureşti (Catholica) - Un recent sondaj efectuat de INSOMAR, între 7 şi 12 aprilie, arată încă odată că pretenţia românilor de a fi un popor creştin nu îşi găseşte acoperire în fapte, în realitate. 34% dintre români merg la biserică doar de Paşte şi Crăciun. Sub un sfert dintre concetăţenii noştri merg lunar la biserică şi tot sub un sfert merg săptămânal la biserică. 12% merg la biserică o dată pe an sau o dată la câţiva ani, în timp ce 3% au declarat că nu intră deloc în casa Domnului.
În numărul de luni, 17 februarie, cotidianul Ziua a publicat şi patru grafice ale sondajului INSOMAR, efectuat pe 1032 de persoane, cu o marjă de eroare de 3%. Aproximativ 60% dintre români sunt sigur că vor merge anul acesta la Înviere, iar 27% nu sunt încă decişi dar înclină spre a participa. Cei mai hotărâţi să participe la slujba de Paşte sunt moldovenii, în Ardeal, Muntenia şi Dobrogea înregistrându-se procente mai mici. Dintre cei ce merg la biserică, femeile şi persoanele în vârstă reprezintă procentul cel mai mare. Un alt grafic ne prezintă informaţii despre practica postului. 30% dintre români ţin post doar miercurea şi vinerea, 15% doar în ultima săptămână şi 11% doar în Vinerea Mare. În schimb 27% dintre participanţii la sondaj au spus că nu ţin post deloc.
