Ministerul apostolilor şi al succesorilor lor este un serviciu de iubire

19.04.2006, Vatican (Catholica) - La audienţa generală de miercuri, 19 aprilie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a revenit asupra unui concept care îl însoţeşte încă din ziua alegerii sale: gândul de a nu fi „singur” în „misiunea extraordinară” la care a fost chemat şi care „depăşeşte orice capacitate umană”; conştiinţa de a trăi ministerul de vicar al lui Cristos în comuniune cu toată Biserica, informează Radio Vatican.

„Cine crede, nu este niciodată singur – nu este astfel în viaţă şi nici în moarte”. Aceasta este convingerea puternică a Papei, exprimată deja la începutul pontificatului său. Este convingerea mângâietoare de a fi introduşi în Biserică, Trupul lui Cristos. Papa îi invită pe toţi să „păşească în marea comunitate a Bisericii”. Pe 15 martie 2006, Pontiful a început un nou ciclu de cateheze axat tocmai pe raportul dintre Cristos şi Biserică: a criticat interpretarea propusă de teologia liberală potrivit căreia fiecare om se raportează în mod individualist. Toată misiunea lui Isus are o finalitate comunitară: „Încă din primul moment al activităţii sale mântuitoare Isus din Nazaret tinde să readune Poporul lui Dumnezeu. Chiar dacă predica sa este mereu un apel la convertire personală, de fapt, el urmăreşte continuu constituirea Poporului lui Dumnezeu pe care a venit să-l readune, să purifice şi să-l salveze”.

„Nu pot să îl am pe Cristos doar pentru mine”, a scris Papa în enciclica sa, „pot să îi aparţin numai în uniune cu toţi cei care au devenit sau vor deveni ai Săi”. Între Cristos şi Biserică aşadar nu există nici o opoziţie: sunt inseparabili. De aceea Papa invită la a ajunge la Cristos „în Biserică şi prin intermediul Bisericii”, „în pofida păcatelor” oamenilor care o alcătuiesc: „Se poate critica mult Biserica. Ştim acest lucru şi Domnul însuşi ne-a spus: ea este un năvod cu peşti buni şi peşti răi, un câmp cu grâu şi neghină. Papa Ioan Paul al II-lea, care în atâţia fericiţi şi sfinţi ne-a arătat chipul Bisericii, a cerut şi iertare pentru ceea ce s-a comis rău în decursul istoriei, din cauza faptelor şi poziţiilor exprimate de către unii oameni ai Bisericii. În acest fel ne face şi pe noi să vedem adevărata noastră imagine şi ne îndeamnă la a intra cu toate defectele şi slăbiciunile noastre în procesiunea sfinţilor care a început cu magii de la Răsărit. În fond, consider, este mângâietor faptul că există neghină în Biserică. Astfel, cu toate defectele noastre putem totuşi spera să ne aflăm încă în urmarea lui Cristos, care i-a chemat tocmai pe cei păcătoşi”.

Cu toate slăbiciunile Bisericii, Isus însuşi i-a încredinţat dubla inseparabilă slujire a iubirii şi a adevărului: „Slujirea apostolilor şi a succesorilor lor este înainte de toate un serviciu de iubire: caritatea pe care ei trebuie să o trăiască şi o promoveze este inseparabilă de adevărul pe care îl păzesc şi îl transmit. Adevărul şi iubirea sunt două feţe ale aceluiaşi dar, care vine de la Dumnezeu şi care datorită ministerului apostolic este păstrat în Biserică şi ajunge la noi până astăzi! Şi prin serviciul apostolilor şi al succesorilor lor iubirea lui Dumnezeu-Treime ajunge până la noi pentru a ne împărtăşi adevărul care ne face liberi”.