Întâlnirea tinerilor protopopiatului de Marghita
20.04.2006, Oradea (Catholica) - În data de 15 aprilie a.c. a avut loc Întâlnirea protopopială a tinerilor greco-catolici din protopopiatul de Marghita, Eparhia de Oradea. Gazda acestei întâlniri a fost parohia Suplacu de Barcău. Asemenea celorlalte întalniri de această natură, cea realizată în această localitate a avut ca obiectiv creerea unui ambient favorabil coagulării unor legături între tinerii catolici şi nu numai. Astfel de întâlniri urmăresc pregătirea tinerilor în vederea cunoaşterii adevărurilor creştine pentru a se apropia mai mult de biserică, de aproapele, şi de tot ceea ce, pentru ei, în viitor, va trebui să constituie o convieţiure socială armonioasă, sănatoasă şi fructuoasă.
La eveniment au fost prezenţi tineri din parohiile: Nădar, Marghita, Crestur, Chiuag, Sărsig, Sânlazăr, Cheţ, Izvoarele, Suplacu de Barcău, Sarcău, Ghenetea. Pentru ca întâlnirea să îşi atingă obiectivele imediate şi, pentru a pune un fundament pe care se vor construi cele cadru, şi-au dat aportul părintele protopop Zorel Miclăuş, părintele gazdă Alin Orţan, părintele Gabriel Şcuta şi nu în ultimul rând ceilalţi preoţi care au participat împreună cu tinerii din parohiile lor. De la Oradea au fost prezenţi reprezentanţii Biroului Pastoral însoţiţi de un seminarist practicant şi preşedintele ASTRU-Oradea.
În materialul primit la redacţie mai scrie: „În meditaţia sa, părintele Gabriel Şcuta a subliniat faptul noi, tinerii, trebuie să fim ca şi sămânţa care cade pe pământ bun şi care dă rod. Trebuie să creştem împreună cu Isus, să fim orientaţi mereu înainte, în căutarea unui sens şi a unei realizări personale. Astfel, în grupurile de discuţii, printre altele, fiecare a mărturisit ce înseamnă pentru el a creşte din punct de vedere spiritual şi cum s-a întâmplat acest lucru în viaţa lui.”
