Ofensivă mediatică în sprijinul Catedralei Sf. Iosif
20.04.2006, Bucureşti (Catholica) - Marţi, 18 aprilie, mai multe publicaţii naţionale au scris despre ameninţarea ce planează asupra Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, datorită proiectului de ridicare în imediata apropiere a unui bloc de 19 etaje la suprafaţă şi 4 la subsol. Catholica.ro a informat recent despre acest fapt, inclusiv despre reacţia Arhiepiscopului Ioan Robu de Bucureşti. Principala teamă a catolicilor este să nu se repete şi în cazul Catedralei romano-catolice ce s-a întâmplat cu biserica armeană (Ziua a inclus tot marţi un articol cu titlul „Experimentul nefericit de la biserica armenească”).
„Considerăm că emiterea acestei autorizaţii (de construcţie – n.n.), contrar voinţei noastre, care nu a fost şi nu este de acord cu ridicarea acestei construcţii, în imediata vecinătate a Catedralei Sfântul Iosif, fapt declarat şi repetat cu insistenţă timp de patru ani şi jumătate, mai ales după cele întâmplate la biserica armeană, este o grea lovitură prin care se aduce un mare afront Bisericii Catolice în acest an”, a declarat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, pentru cotidianul Ziua. Dilema juridică se învârte în jurul unui acord dat, şi apoi retras, de Arhiepiscopia romano-catolică. Într-un alt articol apărut în acelaşi cotidian, astăzi, se spune că „Ministerul Culturii şi Cultelor a emis un aviz favorabil pe 27 iulie 2001, la puţină vreme şi parcă în ciuda retragerii acordului din partea Arhiepiscopiei catolice.” În ciuda lipsei unui acord valabil, proiectul a demarat în martie acest an, în condiţii ce nu par a fi tocmai legale.
Împotriva uriaşului bloc de lângă Catedrală, şi a altor proiecte neinspirate din Bucureşti, Asociaţia Civic Media a lansat o petiţie online la care au subscris deja peste 1.500 de persoane. Ea se găseşte la adresa www.petitiononline.com/VideaNU. Cei care doresc să sprijine iniţiativa împotriva proiectelor ce ameninţă în Bucureşti printre altele Catedrala romano-catolică, sunt invitaţi în continuare să semneze petiţia.

Nu inteleg de ce nu se rezolva totul pe cale legala, fara sa fie nevoie de a face nenumarate discursuri si probabile ipoteze. Daca sunt legi de respectat trebuiesc respectate. Daca sunt probleme in tara, nu vad de ce acest caz nu poate fi inaintat la curtea de justizie europeana.
Catedrala este un un monument istoric si cred ca nimeni poate construi la o distanza mai apropiata decat legea in Romania permite. Daca este nevoie ne putem informa. Oricum, tot ce este abuziv, se poate demola; mai devreme sau mai tarziu. Sper cat mai repede.
Acest moment este unul dintr-un sir mai lung. Care desfiinteaza parcuri, creaza tumult si agitatie, stres si neliniste. Todeauna pentru bani. Multi. Cei care clameaza modernizarea orasului Bucuresti (in multe privinte sub standardul urban european), ar face bine sa o faca cu bagare de seama si cu ascultarea multimii nelocuitoare in vile. Cand s-or intoarce cetele din „codrii de capsuni„ (preluare de la Traian Ungureanu) aici vor gasi exact ceea ce i-a determinat sa nu ramana acolo: orase cu staif, si venituri importante, fara parcuri si fara suflete. Doamne iarta-i pe cei care NU STIU CE FAC!
In totdeauna poporul roman a fost la mijlocul unor jocuri de interese. Aceste jocuri nu au facut decat sa distruga: cultura, oameni, idei, etc. Pentru acesti oameni care ne conduc, castigurile financiare imense sunt mai presus decat toate valorile istorice si morale ale acestui popor.
Pentru a ma putea pronunta asupra proiectului, as dori sa vad propunerea de langa catedrala. Nimeni nu se poate opune unui proiect numai pentru ca nu ii place sa aibe vecini. Trebuie sa aratati ce impact are noul proiect asupra zonei si catedralei.
Sunt de religie ortodoxa, dar acesta nu ma impiedica sa nu ma altur celor care protesteaza impotriva distrugerii monumentelor indiferent de confesiune. In Constanta o sa vedeti ca intr-un areal de 1 kM2 SUBZISTA FARA PROBLEME SI FARA A SE ADUCE ATINGERE, atat catedrala ortodoxa, basilica catolica, moscheea musulmana si sinagoga. Asa am fost educati sa convietuim in respect pentru confesiunea celuilalt si fara a leza in vreun fel ceea ce au constrit ceilalti de alta confesiune. Ma intreb ce fel deoameni coduc capitala? Nici monumentele istorice si arhiteturale nu le ocrotesc? Opriti monstrul de otel si sticla de langa catedrala Sf. Iosif.