Împăcarea cu lefebvriştii, între optimism şi realism
21.04.2006, Vatican (Catholica) - Un influent prelat din Vatican şi-a exprimat rezervele în faţa optimismului unora relativ la o eventuală refacere a comuniunii depline dintre Sfântul Scaun şi Societatea tradiţionalistă a Sf. Pius al X-lea (SSPX), a informat CWNews. Cardinalul Jorge Medina Estevez, fost prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin, a declarat pentru agenţia I Media că Papa Benedict al XVI-lea este foarte interesat de refacerea legăturilor cu grupul lefebvrist, confirmând totodată că această temă a fost discutată pe îndelete la întâlnirea din 23 martie, în contextul reunirii Colegiului Cardinalilor.
Cardinalul chilian, membru al Comisiei Ecclesia Dei ce este responsabilă de dialogul cu catolicii tradiţionalişti, a declarat că forma tridentină a Liturghiei „nu a fost niciodată abrogată”. Folosirea vechiului ritual „este în consecinţă legitimă”, a spus el, deşi „mi se pare că sunt necesare unele norme pentru binele vieţii liturgice în Dieceze”. În timpul întâlnirii din 23 martie, a spus Cardinalul Medina, Cardinalii au vorbit despre primirea „cu generozitate” a catolicilor care preferă Liturghia în limba latină, în termenii documentului papal Ecclesia Dei din 1988. Discuţiile, a mai spus prelatul, s-au centrat pe catolicii care au menţinut deplina comuniune cu Sfântul Scaun, mai mult decât pe SSPX. Statutul grupului lefebvrist este unul total diferit, a subliniat Cardinalul, din moment ce SSPX a rupt legăturile cu Roma în 1988.
Întrebat despre excomunicarea aplicată Arhiepiscopului Marcel Lefebvre, între timp decedat, şi Episcopilor consacraţi de el în iunie 1988, Cardinalul Medina Estevez a spus că această pedeapsă ar putea fi ridicată. „Excomunicarea este o sancţiune canonică”, a spus el, „al cărei scop este pocăinţa cuiva care a comis o ofensă gravă.” Când acel individ arată semne de pocăinţă şi o dorinţă de a rezolva problemele, sancţiunea poate fi ridicată. Cardinalul Medina a spus că a văzut existenţa unor tendinţe diferite în SSPX, unii membrii fiind nerăbdători să reia legături cu Roma, alţii fiind mai refractari. „Poate că majoritatea speră în comuniunea deplină cu Sfântul Scaun”, a spus cu optimism prelatul.
Cardinalul a recunoscut că reintegrarea tradiţionaliştilor în structura Bisericii poate ridica probleme, dar exemplul Societăţii braziliene a Sf. Ioan Vianney, recunoscută ca Administraţie Apostolică prin directiva papală din ianuarie 2002, poate servi ca model. Cardinalul a mai spus că înainte de propunerea unor soluţii canonice trebuie însă rezolvate unele teme doctrinale, în special ce ţin de învăţătura Conciliului Vatican II. Dacă aceste probleme doctrinale pot fi rezolvate, o soluţie canonică ar putea fi „înfiinţarea unei Administraţii Apostolice care să îi înglobeze pe toţi catolicii ataşaţi de vechea formă a ritualului roman”.
