Anunţuri din Dieceza de Timişoara
21.04.2006, Timişoara (Catholica) - Sâmbătă, 22 aprilie 2006, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara celebrează Solemnitatea Sfântului Gheorghe, patronul Catedralei Episcopale Romano-Catolice de Timişoara. Liturghia solemnă celebrată în această zi începând cu orele 11.00 va aduce în pelerinaj la Catedrala noastră parohii şi credincioşii din Arhidiaconatul de Timiş. Acest arhidiaconat cuprinde întreaga zonă a judeţului Timiş. Din această parte a diecezei vor sosi în Catedrala episcopală din Timişoara credincioşi romano-catolici vorbitori de limbă maghiară, germană, slovacă, bulgară şi română. Liturghia pontificală va fi celebrată de către Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara.
În data de 22 aprilie 2005 începând cu orele 18.00 în sala festivă a Centrului Diecezan de Tineret (str. A. Pacha nr. 2), va avea loc o întâlnire a tinerilor, ocazie cu care va fi dezbătută tema: „Viaţa este un dar pentru a sluji”.
anunţ trimis de Sipos Eniko
