Cardinalul Martini despre folosirea prezervativului şi despre alte teme delicate
22.04.2006, Roma (Catholica) - Declaraţiile unui important Cardinal italian au provocat consternare la Vatican, atunci când a afirmat că prezervativul ar putea fi folosit ca „un rău mai mic” în oprirea infecţiilor cu SIDA. Într-un lung interviu acordat publicaţiei L`Espresso, Cardinalul Carlo Maria Martini, fost Arhiepiscop de Milano, a afirmat că „trebuie făcut tot posibilul pentru a ne opune SIDA. Cu siguranţă, în unele situaţii, folosirea prezervativelor poate să constituie un rău mai mic.” El a dat ca exemplu „situaţia cuplurilor căsătorite în care un partener este bolnav cu SIDA. Cel infectat este obligat să îl protejeze pe celălalt, care trebuie să poată să ia măsuri de protecţie.”
Cardinalul iezuit a mai ridicat semne de întrebare şi privitoare la învăţătura Bisericii despre fertilizarea artificială. Prelatul, care locuieşte acum retras în Ierusalim, după 23 de ani de conducere a celei mai mari Arhidieceze din Europa, a atins şi alte teme sensibile în interviul cu Ignazio Marino, specialist în bioetică. Printre altele, Cardinalul a afirmat de exemplu că ovulul fertilizat „nu este încă embrion, şi deci poate fi manipulat fără probleme de ordin moral”. Declaraţiile Cardinalului Martini au provocat îngrijorare în Vatican, declară CWNews, dar oficialii au fost reţinuţi în declaraţii. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a mărturisit că este „surprins” şi „perplex” în faţa declaraţiilor Cardinalului Martini, dar a cerut timp să citească interviul cu atenţie înainte să răspundă. Episcopul Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, a fost de asemenea precaut. „Cardinalul a folosit cuvinte care trebuie studiate; nu trebuie să reacţionăm impulsiv”, a spus el. În schimb Cardinalul Camillo Ruini, vicarul Romei, a refuzat să facă orice declaraţie.
Argumentul invocat de Cardinalul Martini – cuplurile căsătorite – nu reprezintă ceva nou. Au mai existat glasuri care au afirmat că în contextul căsătoriei, cu un partener infectat cu SIDA, folosirea prezervativelor ar putea fi morală. Cardinalul Martini s-a arătat îngrijorat de răspândirea SIDA în Africa sub-sahariană, cerând folosirea tuturor mijloacelor. Dar Cardinalul s-a declarat în acelaşi interviu împotriva campaniilor de folosire mai largă a prezervativului, avertizând că o astfel de abordare ar încuraja o atitudine „iresponsabilă” în domeniul sexualităţii, recunoscând totodată că doar abstinenţa şi fidelitatea maritală pot să reducă procentul mare de infecţii cu SIDA.
Teologii sunt divizaţi atunci când vine vorba de argumentul „răului mai mic”. Unii specialişti în morală afirmă că dacă un partener este bolnav cu SIDA, singura opţiune acceptabilă moral este abstinenţa. Alţii afirmă că binele relaţiilor maritale ar putea să justifice folosirea prezervativelor în anumite circumstanţe restrânse, concluzie la care a ajuns de exemplu şi Cardinalul Georges Cottier, teologul casei papale, în ianuarie 2005. Surse din Vatican, citate de CWNews, au dezvăluit faptul că Congregaţia pentru Doctrina Credinţei pregăteşte actualmente o declaraţie despre folosirea prezervativelor pentru prevenirea bolii. Documentul – la care Cardinalul Ratzinger a lucrat înainte de a fi ales pe Scaunul lui Petru – va fi văzut de Papa şi publicat cândva în acest an.

Cardinalul Martini este o minte luminata, curajoasa si responsabila. Sunt de acord cu ceea ce sustine. Ceva pare sa se schimbe in gandirea conservatoare din sanul Bisericii si asta ma bucura. Daca ar exista mai multi prelati ca acesta poate ca nu ar mai suferii atat de mult cuplurile si Biserica, ca si institutie, ar fi mai iubita si mai putin blamata.