Interviu: Un an de pontificat

03.05.2006, Roma (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a împlinit acum câteva săptămâni un an de pontificat. În numărul pe luna mai, revista „Lumina creştinului” a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi a reprodus un interviu, în traducerea pr. Cornel Cadar, cu Andrea Monda, profesor de religie, jurnalist şi autor de cărţi despre J.R.R. Tolkien, G.K. Chesterton şi C.S. Lewis. Monda colaborează şi cu Consiliul Pontifical pentru Cultură. Reproducem în continuare acest interviu:

– Cum vedeţi primul an de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea? Care sunt caracteristicile sale evidente?
– În primul rând o reflecţie „cantitativă”: afluxul credincioşilor la audienţele de miercuri şi la toate întâlnirile „publice”, care cu Papa Ioan Paul al II-lea au înregistrat un succes record, în loc să se diminueze s-a mărit. Este ceva care atrage credincioşii spre figura Papei, a oricărui Papă, a acestui Papă şi care nu se explică numai prin „marele val” de după moartea Papei polonez. Din punct de vedere „calitativ”, aş spune că Papa Benedict al XVI-lea a ales linia continuităţii predecesorului său: mă gândesc la câteva aspecte, cum ar fi raportul cu tinerii, importanţa raportului ecumenic cu alte confesiuni creştine şi dialogul interreligios, apărarea temei adevărului şi critica absolutismului şi relativismului. Toate acestea cu stilul şi ritmul cel mai calm al unui om care a devenit papă la 78 de ani, cu 20 de ani mai mult decât predecesorul său.

– Care sunt principalele diferenţe dintre acest pontificat şi cel al Papei Ioan Paul al II-lea?
– Unele diferenţe sunt „de procedură”: Ioan Paul a fost un Papă care nu s-a menajat niciodată. Papa Benedict trebuie – nu are de ales – să-şi menajeze forţele. Ca atare a redus misiunile sale publice şi acelea referitoare la rolul său de cap al statului. Apoi Benedict al XVI-lea este un Papă care se bazează mult pe colegialitate şi aceasta înseamnă mai multă muncă, participare şi eficienţă a Curiei Romane şi a colegiului Cardinalilor. Este un Papă aş spune foarte „ecleziologic”. Dacă Ioan Paul al II-lea a fost un Papă „cristologic” („Deschideţi porţile lui Cristos”), Benedict al XVI-lea este un Papă „ecleziologic”: „Deschideţi porţile Bisericii!” ar putea fi „motoul” său. Este, în sfârşit, un Papă „pescar”, în timp ce Wojtyla a fost un Papă „păstor”. După „forţa” păstorului care a călăuzit poporul catolic spre un nou sens de apartenenţă, dărâmând zidurile din lume, acum este timpul blândeţii pescarului, este timpul de a recoase, de a ţese firele, de a arunca poduri, de a coase mrejele, cu răbdarea calmă şi meditativă a pescarului. Este rolul Papei Ratzinger, rafinat om al dialogului, deschis tuturor şi „dezarmant” prin umila sa inteligenţă şi dulcea sa blândeţe.

– Cât poate influenţa cultura un Pontif cu un profil aşa de intelectual ca al Papei Benedict al XVI-lea?
– Modul simplu şi deschis cu care Papa Benedict e gata să dialogheze cu toţi e demonstrat de cel puţin două exemple: faptul că a primit în Vatican persoane atât de diverse ca Oriana Fallaci şi Hans Küng – niciodată primite până la el – arată o mare putere care pătrunde şi mişcă dezbaterea culturală contemporană, de altfel aproape în întregime îngheţată. Este un Papă care poate „să mişte lumea”, misiune a Bisericii, cum spunea scriitorul Chesterton celor care îi reproşau Bisericii că nu e în pas cu lumea. Lumea nu se mişcă dacă nu e mişcată de Biserică, spunea marele scriitor englez, un autor apreciat de Papa german.

– Un comentariu asupra enciclicei Deus caritas est…
– Într-un cuvânt aş spune: esenţială. Acesta este stilul şi conţinutul acestui prim an de pontificat, un an al învăţării esenţialităţii. Unii, ca Vittorio Messori, au spus că Wojtyla a fost un Papă mistic, spre deosebire de acest Papă – teolog mai intelectual. Şi cu Benedict (foarte semnificativă alegerea acestui nume) ne găsim în faţa unui Papă mistic. Ne găsim în faţa unui îndrăgostit de Cristos care vrea să transmită bucuria sa lumii; un Papă dulce, deschis, serios şi sever, dar e în deosebi blând şi primitor.