Efectele emigrării asupra familiei
24.05.2006, Iaşi (Catholica) - La data de 19 mai 2006, Centrul cultural iezuit Xaverianum din Iaşi a găzduit o masă rotundă cu titlul „Românii între casă şi diaspora – Efectele Emigrării asupra familiei” organizată de proiectul Porţi de Emigrare Caritas. Din corespondenţa semnată de Iudita Iacob, coordonator local al proiectului Porţi de Emigrare Caritas, aflăm că la masa rotundă au fost doi invitaţi de seamă: PS Petru Gherghel – responsabil cu pastoraţia migranţilor români în cadrul Conferinţei Episcopilor Români şi prof. univ. Gabriela Irimescu – Facultatea de Filosofie, departamentul de Asistenţă Socială. Din partea proiectului Porţi de Emigrare Caritas, Iudita Iacob a făcut o scurtă prezentare a obiectivelor şi activităţilor acestui proiect.
Conferinţa s-a bucurat de un public numeros, ceea ce demonstrează interesul crescut pentru tematica abordată datorită numărului mare de familii care sunt afectate într-un mod sau altul de fenomenul emigrării. Au fost abordate subiecte precum implicarea Bisericii Catolice în pastoraţia migranţilor (asistenţa spirituală a românilor care lucrează în străinătate), problemele cu care se confruntă familiile emigranţilor (divorţuri, tulburări comportamentale ale copiilor, probleme financiare), dar şi aspecte pozitive ale fenomenului migraţiei: aportul de capital financiar, impactul pozitiv cu o altă cultură, cu o altă mentalitate, dar şi modelul pe care românii îl oferă celor din afară, de muncitori competenţi, persoane serioase şi buni credincioşi.
Cu un deosebit interes a fost primit studiul „Singur acasă!”, studiu realizat de prof. Gabriela Irimescu în colaborare cu Alternative Sociale în zona Iaşi asupra copiilor separaţi de unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la munca în străinătate. Acest studiu a scos în evidenţă faptul că spre deosebire de anii trecuţi, când taţii erau cei care plecau să muncească în străinătate, acum din ce în ce mai multe mame aleg această cale de a veni în sprijinul nevoilor familiilor lor. Acest lucru are un impact deosebit asupra copiilor, dată fiind nevoia lor de afecţiune şi mai puţin interesul de a avea o situaţie financiară mai bună. Toată lumea cunoaşte poveşti de succes ale unor persoane care muncind în străinătate au reuşit să aibă o viaţă mai bună din punct de vedere material, dar puţini sunt aceia care vorbesc despre sacrificiile pe care le-au făcut în străinătate, despre neajunsurile cu care s-au confruntat şi despre suferinţă prin care a trecut familia lor.
Scopul acestei conferinţe a fost să îi facă conştienţi pe cei care doresc să lucreze în străinătate că este foarte important să fie informaţi înainte de a pleca, să ştie dinainte cu ce greutăţi s-ar putea confrunta, ce drepturi şi obligaţii au, care sunt pericolele care le ameninţă familia şi abia apoi, în deplină cunoştinţă de cauză să hotărască dacă plecarea lor este cea mai bună soluţie. Se speră că această conferinţă să fie urmată de altele, care vor trata diverse tematici ce ţin de problema emigrării, mai ales aspecte care de obicei nu se cunosc sau se trec sub tăcere.
