Duminică închinată mamei şi copilului
04.06.2006, Iaşi (Catholica) - Duminica de astăzi, prima a lunii iunie, este închinată sărbătoririi mamei şi copilului, citim pe situl Trinitas.ro. Cu această ocazie, în toate bisericile din România au fost oficiate Sfinte Liturghii în care preoţii ortodocşi s-au rugat pentru sănătatea şi bunăstarea copiilor din ţară şi din întreaga lume, pentru a fi feriţi de primejdii şi necazuri. Dedicarea primei duminici din luna iunie mamei şi copilului a fost hotărâtă de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în urma cu 11 ani. Hotărârea a fost luată în cinstea Zilei Internaţionale a Copilului.
IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a declarat pentru Radio Trinitas că „în Biserica Ortodoxă grija pe care noi o oferim mamei se leagă de preţuirea şi de cinstirea deosebită pe care o acordăm Maicii Preacurate. Dacă Maica Domnului este mai cinstită decât sfinţii, chiar decât sfinţii îngeri, ei acordându-i acea cinstire de hiperdulie, de preamărire, cinstirea aceasta se răsfrânge şi asupra fiinţei pe care Dumnezeu a rânduit-o ca prin ea să se continue în lume creaţia, lucrarea de creare a lumii de către Dumnezeu prin naştere de prunci. Alături de mamă, totdeauna se află pruncul, se află copilul. Dacă mama a primit acest mare dar al creaţiei şi dacă răspunderea ei faţă de creaţie este atât de mare, ceea ce Dumnezeu a rânduit să se prelungească în lume, naşterea de prunci este iarăşi o lucrare dumnezeiască, iar pruncul care se naşte este un dar al lui Dumnezeu. De aceea, gândul şi atenţia fiecăruia dintre noi în apropierea zilei care a fost rânduită, Ziua Copilului, 1 iunie, este gândul acesta faţă de darul lui Dumnezeu, preţuirea faţă de mamă şi faţă de darul pe care Dumnezeu l-a lăsat omului, darul bucuriei, pentru că atunci când se naşte un copil în familie e mare bucurie.”
Este foarte bine ca atrageti atentia asupra importantei pe care o are institutia mamei intr-o familie, si nu numai in familie, ci in lume. Aceasta, mai ales intr-o perioada in care cele mai multe mamici abandoneaza cu nonsalanta menirea pe care singure si-au ales-o: aceea de a continua sa fie mame si dupa ce au nascut.
Cred ca biserica ar trebui sa ia atitudine si sa atraga femeilor atentia ca abandonarea copilului in mainile bunicilor, a creselor-gradinitelor, sau, cum e modern acum, ale unei bone este un act de mare, foarte mare risc si ca acest risc nu se merita decat daca intr-adevar situatia materiala precara o impune. In acest caz extrem, in care mama trebuie sa plece de langa copil si sa-si ia serviciu – efectiv pentru a-si intretine familia -, ea nu pierde prin nimic statutul de mama. Dar cand mama considera serviciul ca pe o alternativa la rolul de mama, pentru ca „efectiv nu mai suporta sa stea acasa cu pruncul, ca o proasta sau multe altele… (lucruri auzite chiar din gura mamicilor) acest lucru o degradeaza insutit. Biserica ar trebui sa atraga atentia ca si acesta este tot un avort, un avort facut in gura mare, cu multa publicitate, cu concursul agentiilor de baby-sitting, al asa-ziselor reviste de profil si al intregii industrii care s-a dezvoltat pe marginea abandonarii copiilor de la cele mai fragede varste in mainile unor straini.
„Darul creatiei„ pe care mama l-a primit de la Dumnezeu este lepadat pur si simplu si nimeni nu ia nici o atitudine. Daca in trecut expresia „cei 7 ani de acasa„ era simbolul unui fundament bine asezat al educatiei, ce valoare mai are ea acum, cand scenele de isterie, de maxima proasta crestere – semne pe care copiii le dau inca de foarte mici, ca alarma ca sunt nemultumiti de educatia pe care o primesc – sunt tolerate cu zambetul pe buze de niste parinti, spun unii, „ingaduitori„, dar, in fapt, total indiferenti?
E bine ca si biserica marcheaza printr-o zi in calendarul bisericesc importanta mamei, institutia pe care Dumnezeu a lasat-o pentru a-si continua lumea. Atentie deci mamicilor, aveti menirea de a continua creatia lui insusi Dumnezeu, numai voi aveti acesta menire!