Pelerinaj şi hram la Baraţi
07.06.2006, Baraţi (Catholica) - Hramul Parohiei romano-catolice din Baraţi a avut loc în sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, duminică, 4 iunie 2006. Sfânta Liturghie solemnă a hramului, de la ora 11 a fost celebrată de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, alături de care au concelebrat 25 de preoţi, aflăm de pe situl Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro. Au participat aproximativ 3.000 de credincioşi din Baraţi şi din parohiile vecine. Sărbătoarea a fost precedată de un pelerinaj al credincioşilor din parohiile vecine Baraţiului. Aceştia au venit în procesiune începând de sâmbătă.
Copiii prezenţi sâmbătă, începând cu ora 15,30 şi până la ora 18, au fost împărţiţi în patru grupe de cateheză pentru a dezbate diverse teme. Pentru fiecare temă a fost ales şi câte un model autentic de trăire a discuţiei respective. Astfel, temele şi modelele au fost: Caritatea – fericita Maica Tereza de Calcutta; Unitatea – fratele Roger; Jertfa – Episcopul Anton Durcovici; Pacea – Papa Ioan Paul al II-lea. Toate catehezele au fost făcute în jurul simbolului Duhului Sfânt. Începând cu ora 18, toţi credincioşii au fost invitaţi la parcurgerea Căii Crucii, după care a urmat recitarea sfântului Rozariu şi Litania lauretană. Sfânta Liturghie solemnă a ajunului sărbătorii Coborârii Duhului Sfânt l-a avut ca celebrant principal pe primul preot din comunitatea Baraţi, pr. Neculai Iojă, care actualmente lucrează în Arhidieceza de Bucureşti. Au mai participat aproximativ 20 de preoţi şi 1.000 de credincioşi. La sfârşitul Liturghiei a avut loc o procesiune cu statuia Maicii Domnului şi cu lumânări aprinse.
La Sfânta Liturghie solemnă a hramului au concelebrat alături de pr. Isidor Dâscă 25 de preoţi. Predicator a fost pr. Irinel-Iosif Iosub, vicar în Parohia Pustiana. În cuvântul de învăţătură, părintele a vorbit despre darurile Duhului Sfânt, care îl întăresc pe creştin şi îl fac să fie părtaş la viaţa dumnezeiască. Deşi Duhul Sfânt a vorbit în tăcere, El este adevăratul apărător şi promotor al virtuţilor, în special al virtuţii curăţiei. Părintele a vorbit apoi despre rolul pe care Sfânta Fecioară Maria l-a avut în cenacol, la coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor. La sfârşitul Liturghiei au fost aduse mulţumiri participanţilor, organizatorilor şi tuturor celor care şi-au dat interesul ca această sărbătoare să iasă cât mai bine.
