Un nou portret al Cardinalului Mitropolit Alexandru Todea
19.06.2006, Roma (Catholica) - Colegiul Pontifical Pio Romeno, unde se pregătesc pentru preoţie studenţi greco-catolici de la diverse universităţi din Roma, a oferit ca „omagiu Arhiepiscopiei Majore şi Preafericirii Sale Lucian” un portret al Cardinalului Alexandru Todea (1912-2002). „Realizat în ulei pe pânză (65×40) împreună cu alte două variante, portretul mărturiseşte virtuozitatea maestrului ucrainean Ivan Karas (n. 1969)”, a declarat rectorul Colegiului pentru Catholica.ro. „Introspecţia realistă a Cardinalului, cu adevărat rembrandiană, forţa culorii în evocarea energiilor sale interioare, tehnica folosirii luminii în reflexiile trăsăturilor, precum şi valoarea desenului indică calitatea mâinii artistului.”
Pr. Mihai Frăţilă a mai explicat despre lucrarea pictorului ucrainean că „propune o întreagă scară a valorilor afective şi a reacţiilor fizionomice. Chipul mitropolitului Todea, simbol al maiestăţii Bisericii catacombelor încununate de fidelitatea la unirea cu Roma, este redat în clasica formulă de portret aulic unde distincţia personajului primeşte prioritate. Fără urmă de teatralitate, în chipul marcat de înfruntările vieţii, dar senin prin alură, cardinalul se descoperă privitorului prin nobleţea trăsăturilor, unde buzele strânse mărturisesc determinarea şi tăria caracterului, iar ochii luminoşi datoria împlinită. Mâinile, motiv important pentru descrierea personajului, aceleaşi mâini ridicate pentru binecuvântare şi rugăciune exprimă dramatismul unei vieţi ancorate profund în Dumnezeu. Prin accentuarea unei atitudini aparent convenţionale, pictorul sugerează o lume a interiorităţii pentru a reda un portret mai curând sufletesc al unui om care a experimentat puterea Providenţei şi s-a identificat cu rezistenţa Bisericii în frământatul secol XX.”
Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912 în Teleac, jud. Mureş, dintr-o familie de ţărani cu mulţi copii. A fost hirotonit preot în perioada în care Biserica Greco-Catolică era liberă, continuându-şi apoi activitatea sub comunişti, chiar dacă aceasta l-a costat ani grei de închisoare. În 1950 a fost consacrat Episcop titular de Cezaropolis, auxiliar al Episcopului Ioan Suciu, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. La 14 martie 1986, Sfântul Scaun l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Române Unite. În 1991 a fost creat Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, cu care s-a reîntâlnit în 1999 când defunctul Pontif a vizitat ţara noastră. În 1994 Cardinalul Todea s-a retras din motive de sănătate. A murit la 22 mai 2002.
Este o recunostinta pentru bastionul credintei crestine, care a fost Cardinalul Todea. Mare om, mare credincios, mare iubitor de Dumnezeu.