Un alt preot catolic atacat în Turcia
03.07.2006, Ankara (Catholica) - Un preot francez misionar a supravieţuit unui atac cu cuţitul ce a avut loc la 1 iulie. Deşi atacul se poate să nu fi fost explicit o dovadă a tensiunilor dintre musulmani şi creştini, liderii Bisericii din Turcia sunt îngrijoraţi de creşterea valului de violenţă anti-creştină în aceste luni premergătoare vizitei Papei Benedict al XVI-lea.
Pr. Pierre Brunissen a fost rănit grav, fiind înjunghiat de două ori de un bărbat ridicat prompt de poliţie. Autorităţile afirmă că atacantul ar avea probleme mentale. Conform agenţiei AsiaNews, preotul catolic primise însă ameninţări în ultimele săptămâni, iar biserica în care slujeşte în oraşul Samsun a fost vandalizată. De la uciderea în februarie acest an a preotului italian Andrea Santoro, în oraşul Trabzon, violenţele îndreptate împotriva creştinilor se înmulţesc. Şi ucigaşul pr. Santoro a fost declarat ca având probleme mentale.
Episcopul Luigi Padovese, Nunţiu Apostolic în Turcia, a declarat pentru Associated Press că el ar dori să creadă ceea ce oficialităţile turce spun despre atacul asupra pr. Brunissen cum că „nu ar avea nimic de-a face cu fundamentalismul islamic”. Dar, a declarat prelatul catolic, ostilitatea împotriva Bisericii a crescut semnificativ în ultimele luni, iar „preoţii catolici par a fi ţintele”. Sfântul Părinte urmează să viziteze Turcia în luna noiembrie a acestui an.
