Sinodul greco-catolic răspunde (comunicat de presă)
19.07.2006, Cluj (Catholica) - Sinodul Permanent al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, întrunit la Cluj-Napoca în data de 19.07.2006, în şedinţă extraordinară, analizând situaţia creată de comunicatul Sinodului Mitropolitan Ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, precum şi de declaraţiile din mass-media făcute de unii reprezentanţi ai Statului Român, consideră necesare următoarele precizări pentru proprii credincioşi şi pentru informarea opiniei publice.
După mai bine de 16 ani de la instituirea democraţiei în România, observăm că Statul vorbeşte deseori despre oferte „generoase” făcute ierarhiei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, dar în realitate acestea nu au îmbrăcat până în prezent forma concretă cerută într-un stat de drept – adică o lege – ci se prezintă ca propuneri ce urmăresc tergiversarea retrocedării lăcaşurilor de cult, confiscate în mod abuziv de către Statul Român, comunist ateu. Această situaţie nu face altceva decât să valideze abuzurile începute în anul 1948 de către Statul Român, comunist ateu.
Lipsa de decizie a Statului Român, precum şi ineficienţa întâlnirilor Comisiei Mixte de Dialog cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, au făcut ca unele lăcaşuri de cult, care au aparţinut Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în acest răstimp, să fie demolate, strămutate sau demontate.
Revenirea la terminologii şi expresii din perioada comunistă denotă faptul că nu se doreşte nici pe departe respectarea libertăţii de conştiinţă a credincioşilor ci, dimpotrivă, se încearcă, prin formule agresive şi adunarea de semnături, manipularea conştiinţei credincioşilor celor două confesiuni care trăiesc în pace şi în bună înţelegere unii cu alţii. Se observă că anumite acţiuni sunt menite nu numai să favorizeze unilateral dezvoltarea unei confesiuni, cât mai degrabă să împiedice refacerea firească a celeilalte confesiuni, privită ca o ameninţare prozelitistă.
Dreptul de proprietate, drept fundamental garantat de art. 41 din Constituţia României, trebuie să fie ocrotit de lege şi justiţie şi, ca urmare, nu poate fi lăsat în competenţa exclusivă a unor Comisii Mixte de Dialog, în care părţile au interese divergente. Aceasta contravine art. 21 din Constituţia României, art. 6 §1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, Rezoluţiilor nr. 1123, A4 – 0428, 562 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Rezoluţiei nr. 191 a Congresului SUA.
În consecinţă, rămânem în continuare deschişi la discuţii în adevăr, caritate şi justiţie şi considerăm, aşa cum am făcut-o şi până acum, că este de datoria Statului Român elaborarea unei legi cu privire la retrocedarea lăcaşurilor de cult care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu respectarea principiilor de drept european şi internaţional în domeniu, fără discriminare.
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. (Comunicatul este semnat de cei trei membri ai Sinodului Permanent, PS Virgil Bercea de Oradea, PS Florentin Crihălmeanu de Cluj-Gherla, şi PF Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major)

Este foarte trist că după atâţia ani de la revoluţie – când, vorba vine – s-a luptat şi s-a murit pentru dreptate şi democraţie – o problemă atât de importantă precum este intrarea în drepturi asupra proprietăţilor bisericii greco-catolice este ignorată sau tergiversată intenţionat. Mai mult, vrajba care s-a creat între credincioşii cultelor ortodox şi greco-catolic nu este reală, aceasta provenind din partea celor direct interesaţi în păstrarea bunurilor bisericii greco-catolice ca proprietate ortodoxă (personală! ? ) sau invocarea de motive prin care să amâne la nesfârşit repunerea în drepturi a proprietarilor. Nu este interesul nimănui să izbucnească un război religios, ar fi un mare păcat – şi aşa avem prea multe! – acest pământ trebuie să-şi ispăşească păcatele pentru a mai avea parte de binecuvântare – dar consider că reprezentanţii bisericii unite cu Roma nu sunt destul de vehemenţi, nu LUPTĂ, efectiv, pentru ca bisericile, casele
parohiale şi pământurile să le fie înapoiate ACUM, nu peste o mie de ani! Nu cred că este mai multă nevoie de atâtea secte păguboase decât de o religie adevărată! Luptaţi pentru ca aceste sfinte biserici să ajungă din nou temple de rugăciune. Este de datoria dvs. , preoţi, episcopi şi alţi reprezentanţi ai bisericii Unite pentru ca aceste bunuri spirituale şi materiale să revină credincioşilor! Este o luptă care vi s-a trimis din ceruri şi trebuie să o duceţi la bun sfârşit! Îndepliniţi-vă Misiunea cu putere şi credincioşie. Sectele au înflorit şi au câştigat imense teritorii tocmai datorită slabei munci spirituale a religiilor adevărate. Ar fi o adevărată tragedie să fim învinşi! Luptaţi, cereţi Consiliului Europei să nu primească România în UE până când nu se va rezolva (şi) această problemă! Presa este cu voi! Pace, credinţă şi putere de luptă!
Felicia R. Gheorghe – ziarul „Observator„ Arad
Adevăr s-a spus, s-a semnat şi s-a comunicat! Adevărul să ne întărească, să ne îndrepte, să ne sfinţească, să ne unească, să ne iubească, să ne mântuiască, să ne facă cu adevărat fericiţi! Dumnezeu să vă Binecuvânteze Unitatea întru Adevăr, Preasfinţiţi Arhierei! Lăudat să fie în veci Cel ce va inspirat şi v-a determinat să-i ascultaţi Glasul Preasfânt!
Am retinut din text formularea comunist-ateu; reprezentantii statului sunt atei dupa felul in care judeca lucrurile si conduc poporul – eu asa vad lucrurile – nu trebuie sa ne asteptam la prea multe de la ei. Desigur comunicatul dvs. ar putea sa-i faca macar sa le fie rusine.