Cancelarul german la Papa
29.08.2006, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la 28 august cu cancelarul german Angela Merkel. După discuţiile de 45 de minute, liderul german a declarat reporterilor că în centrul atenţie au stat probleme din Europa şi din Orientul Mijlociu. Merkel a spus că una dintre temele importante ale discuţiei ei cu Pontiful a fost cea a libertăţii religioase, abordată în diferite contexte: al conflictului din Orientul Mijlociu şi al secularismului european contemporan.
„I-am explicat Papei faptul că sunt în favoarea unei identităţi europene fondate pe un acord constituţional şi, din punctul meu de vedere, trebuie legat de creştinism şi de Dumnezeu, deoarece creştinismul a format Europa într-o manieră decisivă”, a mai spus Merkel. Cancelarul german este fiică a unui pastor protestant. Punctele ei de vedere asupra identităţii europene vor deveni importante anul viitor, când Germania va prelua, prin rotaţie, preşedinţia Uniunii Europene. Discuţiile de la Castel Gandolfo au vizat şi aspiraţiile Iranului de a devenit o putere nucleară, a mai declarat Merkel presei. S-a discutat despre cum ar trebui reacţionat la ambiţiile Iranului, precum şi la agresivitatea mişcării Hezbollah.
Merkel a mai spus că schimbul de opinii cu Papa „va continua la Munchen”, când Papa va vizita Bavaria în luna septembrie a.c. Ea se va întâlni cu Sfântul Părinte la 9 septembrie, în prima zi a sosirii sale. Audienţa de luni a avut loc într-o atmosferă cordială şi neoficială. Printre germanii care au însoţit cancelarul german a fost şi Christoph Heusgen, diplomatul care se va ocupa de partea de securitate a călătoriei papale în Bavaria.
