Cardinalul Bertone vrea să fie secretar „al Bisericii”
30.08.2006, Roma (Catholica) - Cardinalul Tarcisio Bertone, de 71 de ani, care în curând îşi va începe misiunea de secretar de stat al Vaticanului, a spus că va încerca să fie secretar „al Bisericii”. Prelatul salezian îl va înlocui în curând pe Cardinalul Angelo Sodano, acesta din urmă prezentându-şi demisia pe motiv de vârstă. Într-un interviu publicat de cotidianul italian „Il Giornale”, Cardinalul Bertone a împărtăşit un sfat primit de la Episcopul emerit al Diecezei sale natale, de Ivrea, Italia. Episcopul Luigi Bettazzi „mi-a recomandat să fiu secretar `al Bisericii` mai mult decât `de stat`. Sunt de acord cu el”, a spus Cardinalul jurnalistului Andrea Tornielli.
„M-am hotărât să scriu o scrisoare la cât mai multe mănăstiri contemplative din lumea întreagă, pentru a le cere ajutor şi sprijin”, a mai spus el. Privitor la anii cât a fost secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, sub Cardinalul Joseph Ratzinger, Cardinalul Bertone a spus că „trecerea prin acest dicaster al Vaticanului m-a ajutat să proclam Evanghelia în integralitatea ei, fără să renunţ la atitudinea care pune în centrul atenţiei ei omul – subiectul creaţiei şi răscumpărării – în fiecare ţară, cultură şi condiţie”. Conform Cardinalului, „secretarul de stat este un om loial Papei; el trebuie să fie portavocea mesajelor lui şi să îl ajute în îndeplinirea misiunilor lui. Secretarul de stat este, evident, un colaborator care uneşte şi coordonează toate dicasterele Curiei Romane şi menţine contacte cu toţi reprezentanţii Sfântului Scaun, din toată lumea.”
Privitor la diplomaţia Papei Benedict, Cardinalul a spus: „Misiunea Bisericii, după cum a spus-o în mod repetat Papa, a fost dintotdeauna aceeaşi: să proclame lumii că frumuseţea, fericirea, răspunsul la cele mai profunde întrebări ale omului nu este o idee, un sistem filozofic sau o serie de învăţături, ci o persoană, Isus Cristos, mort şi înviat pentru mântuirea noastră. Doar în virtutea şi în lumina acestei misiuni caută Sfântul Scaun să acţioneze în favoarea păcii şi a dreptăţii în fiecare colţ al lumii, folosindu-se de mijloacele disponibile pentru atingerea acestor obiective.” Conform prelatului, sarcina Sfântului Scaun este să invite „fiecare persoană să înceapă din nou de la Dumnezeu, pentru a putea să promoveze o convieţuire paşnică şi dreaptă în toate regiunile pământului”.
Biserica nu acţionează la acest nivel „pentru a apăra interesele Bisericii, ci mai degrabă dreptatea şi demnitatea omului, a tuturor oamenilor, în special a celor slabi şi a celor care suferă din cauza unor nedreptăţi şi inegalităţi ce nu pot fi tolerate”, a mai spus Cardinalul. „Din acest punct de vedere, pacea nu este doar simpla absenţă a conflictelor armate, ci un dar al ordinii pe care Dumnezeu a orânduit-o pentru societatea umană.” Privitor la conflictul din Orientul Mijlociu, Cardinalul Bertone a amintit că Papa Benedict a vorbit despre trei drepturi: „Acela al Libanului la integritate, ca ţară suverană; acela al Israelului de a trăi în pace; şi acela al palestinienilor la a avea o ţară.” „Fie ca nimeni să nu uite de creştinii din Liban”, a încheiat Cardinalul, cu referinţă la exodul masiv ce se înregistrează în această perioadă de grele încercări pentru creştinii din Orientul Mijlociu.
