O bandă a ucis un preot în El Salvador
27.09.2006, San Salvador (Catholica) - Pr. Ricardo Antonio Romero, de 39 de ani, a fost în mod brutal asasinat luni, în regiunea Sonsonate, în vestul Salvadorului. Conform poliţiei locale, pr. Romero, fost paroh la Catedrala din Sonsonate, mergea pe stradă în plină zi în Acajutla, când a fost încercuit de un grup de bărbaţi necunoscuţi care l-au bătut cu pietre şi bâte până l-au omorât.
În timp ce motivul din spatele crimei este încă necunoscut, oficialii locali afirmă că metodele folosite sunt tipice bandelor care operează în regiune şi care sunt responsabile de cel puţin o crimă pe zi. Conform poliţiei, pr. Romero ar fi fost ucis în jurul orei 1:30PM. Pr. Romero era paroh în parohia de Santa Catalina Masahuat, deservind o comunitate indigenă din Sonsonate. Membrii parohiei s-au declarat şocaţi de veste. „Nu ştim nimic despre incident, doar că l-au ucis pe părinte, şi aşteptăm ca trupul său să fie adus pentru veghe”, a declarat unul dintre membrii parohiei pentru agenţia Reuters.
Biroul pentru Drepturile Omului al Arhidiecezei de El Salvador şi-a exprimat surprinderea la aflarea crimei şi a afirmat că se va demara o anchetă pentru a se afla motivul în spatele brutalului incident. Actualmente Salvadorul este măcinat de violenţe responsabile zilnic de aproximativ zece crime.