Vita Catholica Banatus – septembrie 2006
27.09.2006, Timişoara (Catholica) - „Acum, la începutul anului şcolar, ne uităm cu bucurie înapoi la vacanţa ce a trecut şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această perioadă când ne-am odihnit şi ne-am recreat trupeşte şi sufleteşte”, scrie pr. Pal Iosif-Csaba în editorialul ultimului număr al revistei Diecezei de Timişoara, „Vita Catholica Banatus”. Ca de obicei, revista include informaţii din actualitatea diecezană, şi nu numai, în limbile română, maghiară şi germană.
După editorial putem citi despre aniversarea a 200 de ani de către biserica romano-catolică din Pâncota, urmate de impresii despre Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, desfăşurată în luna august a acestui an la Şumuleu Ciuc. Paginile 6-7 şi 8-9 oferă două interviuri: „Minutul meu pentru Europa”, cu Winfried Baetz, regizor TV; şi „Bogăţia interculturalităţii”, cu pr. Nagy Gyorgy Attila, responsabil cu pastoraţia tineretului în Arhidieceza de Alba Iulia. Din prima parte a revistei am mai reţinut articolul „Mesajul lui Leonardo”, cu referire la tabloul „Cina cea de taină” al lui Leonardo da Vinci.
În a doua jumătate a revistei găsim articole dedicate sportului („Le Tour de France”), muzicii („Reamonn”) şi filmului („Superman Returns”). Nu lipseşte Pagina psihologului, cu un articol despre „Sacrificiu şi sprijin”, şi nici Pagina medicală, cu un material despre „Cauzele fibromialgiei”. După cele două pagini de ştiri, la finalul revistei se află rubrica Vatican, în care sunt reproduse cuvintele Papei dinaintea rugăciunii Angelus din 27 august, când Episcopul Romei a vorbit despre Sf. Augustin şi despre mama lui, Sfânta Monica.
