Turcia îl aşteaptă pe Papa
08.10.2006, Roma (Catholica) - Vicarul apostolic de Anatolia afirmă că tensiunile provocate în ultima lună de discursul Papei Benedict de la Regensburg s-au domolit, iar vizita Sfântului Părinte în Turcia este un eveniment aşteptat. „Pregătirile pentru vizita papală continuă conform programului stabilit, atât la Vatican cât şi în Turcia”, a declarat Episcopul Luigi Padovese pentru Zenit. „Faxurile şi telefoanele prin care ni se cere ca Sfântul Părinte să nu vină în Turcia sunt puţine”, a mai afirmat prelatul.
Papa Benedict ar urma să meargă în Turcia la sfârşitul lunii noiembrie. „A anula călătoria ar însemna o ocazie pierdută”, a adăugat prelatul. „Este necesar ca Sfântul Părinte să facă auzite gândurile Bisericii despre relaţia dintre creştinism şi islamism, într-o manieră clară şi directă, după cum o prezintă documentul conciliar `Nostra Aetate`.” Episcopul Padovese, de 59 de ani, a mai spus că tensiunile din ultimele săptămâni s-au datorat înţelegerilor greşite ale discursului din 12 septembrie, „adesea ştirile ce sosesc din Occident fiind `filtrate` din punct de vedere ideologic”. Va fi însă total altceva dacă Papa va putea să vorbească direct poporului turc, a subliniat el.
Episcopul a mai subliniat că „presa turcă a reacţionat mai degrabă pozitiv” la discursul Papei Benedict către ambasadorii ţărilor musulmane, din 25 septembrie a.c. „Au fost citate pasaje din discurs. Singura critică adusă de unele publicaţii a fost că întâlnirea a fost prea scurtă.” Episcopul Padovese a mai spus că „directorul Biroului turc pentru Afaceri Religioase, dr. Ali Bardagoglu … unul dintre primii care au reacţionat vehement împotriva cuvintelor Papei de la Regensburg … şi-a exprimat aprecierea” după întâlnire din 25 septembrie. Conform prelatului, Bardagoglu a spus că „Papa Benedict al XVI-lea este binevenit în Turcia”.
