Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva (comunicat)
10.10.2006, Iaşi (Catholica) - Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit un prilej de apropiere şi mărturisire comună pentru credincioşi din diferite ţări, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii. În acest an, la solicitarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, va fi adus la Iaşi un fragment din moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina, din Grecia, de către Înaltpreasfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 12-16 octombrie 2006, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. Având în vedere solemnitatea momentului, la care vor participa invitaţi din ţară şi din străinătate, la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în data de 14 octombrie 2006, la Catedrala mitropolitană, accesul fotoreporterilor şi operatorilor video va fi restricţionat. Jurnaliştii din presa scrisă pot însă descărca, gratuit, imagini de la aceasta slujbă de pe site-ul dedicat Sărbătorii „Sf. Cuv. Parascheva”, la adresa www.mmb.ro, sau pe site-ul www.ziarullumina.ro, la scurt timp după oficierea Sfintei Liturghii. De asemenea, operatorii video pot prelua imagini, în timpul desfăşurării slujbei, de la carul TV ce va asigura regia transmisiunii pe cele doua ecrane mari situate în curtea Catedralei mitropolitane.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi ne exprimăm speranţa că veţi reflecta cu obiectivitate aceste evenimente care fac din oraşul Iaşi unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din ţară şi din străinătate. Pentru alte detalii organizatorice vă rugam să-l contactaţi pe pr. Constantin Sturzu, consilier pentru relaţiile cu presa, la telefonul 0726 687 689. (Secretariatul Centrului eparhial Iaşi; material apărut pe Trinitas.ro)
