Va începe traducerea în arabă a audienţelor papale
11.10.2006, Veneţia (Catholica) - Patriarhatul de Veneţia a anunţat planurile pentru a face ca textul audienţelor publice săptămânale ale Papei să fie disponibile în traducere în limba arabă. Cu sprijinul Kirche in Not, Centrul Internaţional Oasis, înfiinţat de Cardinalul Angelo Scola pentru a promova înţelegerea reciprocă dintre creştinism şi islamism, va asigura traducerea discursurilor catehetice susţinute de către Pontif în fiecare zi de miercuri. Traducerile vor fi publicate pe situl web al Centrului în lunea următoare fiecărei audienţe. Papa Benedict al XVI-lea ţine în prezent o serie de discursuri despre Biserică şi tradiţia apostolică.
Deşi Oasis va începe să asigure traducerile începând de la audienţa din 16 octombrie 2006, discursurile anterioare din serie vor fi de asemenea traduse şi publicate, a anunţat Patriarhatul. Scopul traducerile în limba arabă este dublu, oglindind dublul scop al Centrului Oasis: a furniza informaţii pentru creştinii vorbitori de limbă arabă care locuiesc în ţări predominant musulmane, şi a încuraja o mai bună înţelegere de către musulmani a învăţăturii Bisericii. Iniţiativa din Veneţia urmăreşte de asemenea să le ofere posibilitatea imigranţilor arabi care locuiesc acum în Europa să citească discursurile Papei.
