Mitropolitul Clujului apără predarea religiei în şcoli (comunicat)
17.10.2006, Cluj (Catholica) - În predica de duminică, 15 octombrie 2006, rostită în catedrala din Cluj, Mitropolitul Bartolomeu a denunţat campania unei asociaţii numită „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă” care, într-un document aberant şi agramat, cere eliminarea predării religiei în şcolile publice, acuzând „încălcarea sistematică a dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie [sic] al copiilor” şi pretinzând că, în acest fel, „dorim să ajutăm (…) aducându-ne aportul [sic], ca reprezentanţi ai societăţii civile [sic] la succesul în promovarea toleranţei şi a drepturilor fiinţei umane”.
Comentând mesajul evanghelic din Parabola Semănătorului” (Luca 8,5-15) şi asemănând copilul nevinovat cu sămânţa cea bună, destinată rodirii, vorbitorul a insistat asupra faptului că aceasta, dacă a căzut între spini (termen generic pentru orice buruiană vătămătoare în cultura pământului) va sfârşi prin a fi înăbuşită sau sugrumată de invazia acestora. Se ştie că şcolile noastre sunt agresate de tentaţia tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a sexualităţii premature, a vulgarităţii de limbaj şi a devierilor de comportament şi că singurele autorităţi capabile să le străvilească sunt familia şi şcoala, rolul principal revenindu-i religiei, deoarece, a subliniat Mitropolitul, „orice religie din lume îl învaţă pe copil numai binele, ajutându-l să se ferească de rău”. Or, în cazul de faţă, dacă Iisus îndeamnă: „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, aceşti „reprezentanţi ai societăţii civile” din Buzău clamează: Stopaţi grapele şi erbicidele şi lăsaţi buruienile să vă îmbrăţişeze copiii!
Mitropolitul s-a declarat surprins nu atât de manifestul buzoienilor cât de uşurinţa cu care instituţii precum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj s-au grăbit să-l ia în seamă, fără să ţină cont de faptul că Legea Învăţământului nr. 84/1995 e clară: „Planurile cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun”. Aceeaşi lege stipulează că elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui, e liber să-şi aleagă pentru studiu religia şi confesiunea şi, mai mult, e liber să nu frecventeze ora de religie. Unde e constrângerea? Unde sunt reclamaţiile elevilor sau ale părinţilor? Cum de n-a observat nimeni enormitatea afirmaţiei că aplicarea unei legi în vigoare ar fi o „infracţiune sancţionată de Codul Penal”, aşa cum afirmă puritanii din Buzău? Care e legea care să interzică oficierea unui Te-Deum inaugural de 10-15 minute, înainte de începerea efectivă a anului şcolar şi cu participare absolut benevolă? Cum de pot fi demarate investigaţii pe o astfel de temă fără ca principala instituţie „responsabilă”, Arhiepiscopoa Clujului, să fie cel puţin întrebată?
La ieşirea din catedrală, Mitropolitul a răspuns lapidar unei unei întrebări lăturalnice, citând zicala: „Un nebun aruncă o piatră în baltă şi zece înţelepţi nu sunt în stare s-o scoată”. Şi a adăugat: –Bineînţeles, dacă înţelepţii îşi pun mintea cu nebunul. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului; 17 octombrie 2006)

Salutara reactia Mitropolitului Bartolomeu daca stam sa ne gandim ca se apara predarea religiei in scoli. Dar daca se apara doar predarea religiei ortodoxe in scoala atunci reactia Inaltpreafintiei sale este, fara prea multe cuvinte de adaugat, prozelita. Intrebarile pe care Ierarhul le adreseaza sunt obiective, dar unde sunt oare adeziunile parintilor de alta confesiune decat cea ortodoxa? Pericolul care ne paste si pe noi este acela al indepartarii de valorile crestine, si in paralel cu aceasta (vai de noi crestinii), apa care se da la moara musulmanilor si a altor religii necrestine. Mai bine pact cu diavolul decat cu fratii crestini??? Sau este obiect de studiu in scoala doar religia ortodoxa???
Semnatarii acestui document aberant nu au catusi de putin notiunea „libertatii de constiinta„. Ea nu se refera la obligativitatea suprimarii religiei, ci la dreptul fiecarui om de a avea sau a nu avea credinta religioasa si dreptul de a o practica sau nu. Religia in scoli este foarte utila, mai ales ca sunt familii care nu dau educatie religioasa copiilor si nu ii duc la biserica, si atunci, ei de unde sa invete credinta? … Aceasta asociatie doreste probabil promovarea ateismului, dar asta nu inseamna nicidecum asigurarea „libertatii de constiinta„!