Episcopii francezi discută intens cu Papa
27.10.2006, Roma (Catholica) - Preşedintele Conferinţei Episcopale Franceze se află la Roma în această săptămână, întâlnindu-se cu oficiali ai Vaticanului pentru a discuta despre relaţiile cu catolicii tradiţionalişti şi despre influenţa pe care o va avea anticipatul document ce va lărgi condiţiile de utilizare a Liturghiei în limba latină.
Conform agenţiei CWNews, Cardinalul Jean-Pierre Ricard de Bordeaux s-a întâlnit cu Papa ieri, într-o audienţă privată. La începutul acestei luni, într-un editorial din publicaţia Arhidiecezei pe care o conduce, prelatul declara că va merge la Roma pentru a cere „informaţii suplimentare” despre recenta aprobare de către Vatican a unui nou grup tradiţionalist, Institutul Bunului Păstor. Ierarhia franceză, informează aceeaşi sursă, nu a reacţionat prea pozitiv la aflarea zvonurilor că Papa Benedict va lansa în curând un motu proprio prin care se va da dreptul tuturor preoţilor romano-catolici să folosească Liturghia tridentină.
După întâlnirea cu Sfântul Părinte, Cardinalul Ricard a declarat agenţiei I Media că a vorbit cu Pontiful despre „situaţia franceză”. Surse ale CWNews au dezvăluit că prelatul francez a vorbit şi cu alte oficialităţi ale unor dicastere vaticane. Cardinalul Jean-Marie Lustiger, Arhiepiscop emerit de Paris, s-a întâlnit de asemenea cu Papa într-o audienţă priviată, la 23 octombrie. Arhiepiscopul Andre Vingt-Trois, actualul conducător al Arhidiecezei de Paris, a fost şi el la Roma săptămâna aceasta. Se pare că a fost şi el la Papă, dar agenda papală indică în mod oficial săptămâna aceasta doar întâlnirile cu Cardinalii Lustiger şi Ricard.

Nu pot intelege de ce sunt atatea rezerve in randul clericilor in privinta utilizarii liturghiei tridentine. De fapt, si liturghia actuala este foarte buna, dar pacat ca nu s-a mai pastrat obligativitatea limbii latine, cel putin pentru partile fixe. Folosirea „limbii poporului„ nu afacut decat sa dezbine (ex. in zona Harghitei care e „limba poporului„? ca nici o liturghie nu se celebreaza in romana, dar nici in latina). Pozitia in privinta limbii traditionale a Bisericii Romei ar trebui sa ramana ferma!