Arhiepiscopia Bucureştilor se implică în prevenirea SIDA şi a violenţei în familie
31.10.2006, Bucureşti (Catholica) - Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Organizaţia Internaţională Creştină de Caritate, derulează începând de ieri un program de prevenire a HIV/SIDA şi a violenţei în familie, informează Radio Trinitas. Campania se va desfăşura la nivel naţional şi îşi propune să reducă numărul cazurilor de îmbolnăviri cu HIV şi a agresiunilor în familie.
Lucian Caciamac, coordonatorul programului, a declarat pentru postul ortodox de Radio: „Proiectul îşi propune să formeze abilităţi pentru preoţi şi pentru profesori de religie care să fie informaţi şi să răspundă, prin atitudinea lor, cerinţelor enoriaşilor sau a elevilor în ceea ce priveşte informarea şi prevenirea HIV/SIDA şi a violenţei în familie. Aria de acoperire include Arhiepiscopia Bucureştilor, a Tomisului, Episcopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Arhiepiscopia Iaşilor, Episcopia Romanului şi a Huşilor, Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Craiovei, a Severinului şi Strehaiei, Arhiepiscopia Timişoarei – deci există o arie de acoperire destul de mare, la nivelul întregii ţări, proiectul propunându-şi să implice un număr de 2500 de persoane.”
Primul atelier de formare a preoţilor şi a profesorilor de religie a avut loc ieri, la Palatul Patriarhiei, astăzi prezentându-se concluziile. Programul se va derula până în luna iulie a anului viitor. Coordonatorul programului a explicat în ce a constat programul de ieri: „Am discutat despre drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi am dezvoltat strategii comunitare care au în vedere rolul Bisericii, al preotului, al comunităţii în prevenirea transmiterii acestei boli.”

Sunt profund impresionat de aceasta actiune, cit si de suprafata teritoriala a arhiepiscopiilor ce implica aceasta actiune a biserici ortodoxe. Poate o sa ia exemplu de la biserica ortodoxa si alte institutii din aceasta tara.
Sper sa nu mai existe comentarii din partea politicienilor necredinciosi asupra biserici si a slujitorilor ei.