Vindecare în Salerno atribuită Papei Ioan Paul al II-lea
06.11.2006, Salerno (Catholica) - Arhiepiscopul Gerardo Pierro de Salerno a anunţat o vindecare inexplicabilă atribuită mijlocirii Papei Ioan Paul al II-lea. „Am nevoie de rugăciunile voastre pentru un eveniment care se pare că s-a petrecut în Biserica noastră şi care are importanţă în procesul de canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea”, a spus prelatul în solemnitatea Tuturor Sfinţilor, în catedrala din acest oraş italian sudic, a relatat vineri, 3 noiembrie 2006, ziarul Avvenire. „Se pare că în spitalul din oraşul nostru a avut loc o intervenţie miraculoasă prin mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea”, a explicat Arhiepiscopul.
„El a privit cu bunăvoinţă spre acest oraş, deoarece unul dintre fiii lui a fost vindecat după ce soţia lui l-a văzut pe Papa în vis, după ce s-a rugat prin mijlocirea sa”. Vindecarea, care a avut loc cu mai bine de un an în urmă, potrivit relatării, priveşte un tânăr bolnav de cancer. Medicii nu i-au dat nici o speranţă de recuperare, deoarece tumoarea se extindea rapid. Papa Ioan Paul al II-lea a murit în aprilie 2005. Arhiepiscopul a spus că au fost realizate cercetările ştiinţifice necesare pentru a dovedi că vindecarea nu are nici o explicaţie medicală. „După un an şi jumătate, a spus el, este confirmată ca inexplicabilă”.

Dupa aceasta miraculoasa vindecare care e clar ca este o minune ingaduita si Dumnezeu si din partea fostului pontif, este clar ca Ioan Paul al II-lea merita beatificare! Dupa cate a facut si intimpul vietii cred ca si-a castigat titlul de sfant si mai ales acum ca prin mijlocirea lui se vindeca si bolnavi… asteptam cu nerabdare momentul in care va avea titlul de Sfantul Ioan Paul al II-lea.
pace!