Decizia privind Liturghia tradiţională nu este iminentă
07.11.2006, Lourdes (Catholica) - Un document al Vaticanului care să permită celebrarea mai largă a Liturghiei latine tradiţionale nu este încă iminent, potrivit spuselor preşedintelui Conferinţei Episcopale Franceze. Vorbind în ziua de 4 noiembrie 2006, când Episcopii francezi s-au întâlnit la Lourdes, Cardinalul Jean-Pierre Ricard de Bordeaux i-a asigurat pe colegii săi că vor avea ocazia de a „transmite temerile şi speranţele noastre” Vaticanului înainte de publicarea unui mult-anticipat motu proprio care să le dea tuturor preoţilor permisiunea de a folosi ritualul tridentin.
Mai mulţi membri ai ierarhiei franceze şi-au exprimat nemulţumirea faţă de recunoaşterea de către Vatican a unui grup tradiţionalist, Institutul lui Cristos Rege. Episcopii francezi susţinut de asemenea că paşii pentru reînvierea Liturghiei tradiţionale ar avea consecinţe nefavorabile asupra credinţei. Însă preşedintele Conferinţei Episcopale a prevenit temerile privind o schimbare bruscă. „Pentru moment, nu s-a făcut nimic”, a spus Cardinalul Ricard, adăugând în mod special faptul că Papa Benedict al XVI-lea nu a semnat încă motu proprio.
Cardinalul francez a spus că un text care este în prezent analizat în Vatican este un răspuns la dorinţa Papei de a-i reconcilia pe membrii Societăţii tradiţionaliste Sf. Pius al X-lea (SSPX). Documentul, a spus el, este „o sugestie a Cardinalului Castrillon Hoyos”, oficialul Vaticanului care a fost responsabil cu discuţiile cu grupul tradiţionalist. Cardinalul Ricard a spus că a stat de vorbă cu Papa Benedict al XVI-lea despre documentul propus, şi Papa l-a asigurat că este încă timp pentru consultaţii în legătură cu anunţarea oricărei politici. Prelatul francez s-a întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea în Vatican în 26 octombrie 2006.
Remarcile Cardinalului francez contrazic relatările care au circulat prin Roma în timpul ultimelor săptămâni, sugerând că Papa Benedict al XVI-lea este gata să dea documentul care să lărgească accesul la Liturghia tradiţională. Unii observatori ai Vaticanului continuă să insiste că publicarea documentului este iminent.

De ce episcopii francezi spun ca accesul mai larg la Liturghia traditionala ar avea consecinte nefavorabile asupra credintei? E greu de inteles. Ba ar duce la o apropiere intre credinciosii de diferite natii si, apoi, in particular, fiecare poate sa se roage in ce limba vrea, dar liturghia latina inalta cel mai mult sufletul spre Dumnezeu…
Eram copil la tara si-mi amintesc de liturghiile celebrate in latina; eu fiind nascuta intr-o familie ortodoxa mi se parea ceva deosebit. Deja in marile orase multe persoane stiu limba latina si nu ar fi nici un pericol pentru credinta.
Cat de frumos „suna„ TATAL NOSTRU in latina.