Situl săptămânii: www.catolicagalati.ro
13.11.2006, Galaţi (Catholica) - Ne întâlnim şi săptămâna aceasta tot cu un sit parohial şi tot al Diecezei de Iaşi – cu siguranţă Dieceza cea mai prezentă pe internet, de la instituţia centrală până la asociaţii, parohii, ordine religioase. Mergem astăzi, călătorind virtual, până la Galaţi pentru a cunoaşte www.catolicagalati.ro, situl parohiei romano-catolice „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, fondată în anul 1622 de misionarul franciscan Francisc Pastis de Candia. Comunitatea numară astăzi aproximativ 855 de familii (1986 credincioşi), pastoraţia fiind încredinţată Provinciei Franciscane a Fraţilor Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România (paroh: pr. Eusebiu Pista OFMConv; vicari: pr. Viorel Cus OFMConv şi pr. Damian Anton OFMConv).
După cum o indică şi titlul, acest sit poate fi privit într-un fel şi ca un sit general al catolicilor din Galaţi, dat fiind că în localitate se mai construieşte o biserică, pentru o a doua parohie, prezentă şi ea în paginile sitului. Biserica o va avea ca patroană pe Sfânta Fecioară Maria, Regină – puteţi vedea pe sit proiectul, fotografii de pe şantier, precum şi afla informaţiile bancare necesare celor care doresc să sprijine proiectul. Acelaşi sit găzduieşte informaţii şi despre filiala Folteşti, a parohiei din Galaţi. Tinerii şi copiii au secţiunile lor, cu diverse articole şi informaţii utile. Nu lipsesc noutăţile şi anunţurile de interes pentru credincioşii din Galaţi (vedeţi Info catolic şi Evenimente). Vă dorim navigare plăcută pe acest sit!

Sufletele credinciosilor din Galati plang dupa harul predicilor pr. Damian Anton. Ce ne mai alina este faptul ca este la Cacica alaturi de buna sa MAMA pe care a slujit-o cu evlavie si daruire. Bunul Isus si Maica Preasfanta sa-l ocroteasca pe drumul vocatiei pe care si-a ales-o.