Galaxia Gutenberg: o editură în goană după profit… spiritual
01.12.2006, Cluj (Catholica) - Sub acest titlu, în ultimul număr pe 2006 al revistei Lumea Catholica, a apărut un interviu cu pr. Silviu Hodiş, directorul Editurii Galaxia Gutenberg. Mai multe informaţii despre editură, inclusiv cu posibilitatea de comandare de cărţi, se pot afla de pe situl www.galaxiagutenberg.ro. Oferim în continuare prima parte a interviului, invitându-vă să îl citiţi în totalitate în revista electronică.
– Părinte Silviu Hodiş, împreună cu soţia Dvs aveţi patru copii frumoşi: Miriam (8 ani), Livius (6 ani), Galaxia Gutenberg (5 ani) şi Tomas (2 ani). Spun patru pentru că Editura Galaxia Gutenberg este din fericire un proiect într-un fel de familie, care o implică la fel de mult şi pe soţia Dvs. Spun copil pentru că fără îndoială Editura Galaxia Gutenberg este un „rod” al soţilor Hodiş. Vă invit să ne oprim deci asupra acestui „copil” şi să ni-l prezentaţi mai în detaliu.
– Primul nostru copil este de fapt cartea „Don Bosco – crainicul bucuriei”, la care am lucrat înainte de a avea propria editură. Pasiunea noastră pentru carte şi colaborarea cu minunatul nostru duhovnic pr. Liviu Pandrea ne-au determinat să alegem să lucrăm într-o editură, respectiv să înfiinţăm una. S-ar putea spune că a fost o îngemănare de evenimente fericite şi pur întâmplătoare care au dus în final la naşterea Galaxiei Gutenberg, dar eu sunt sigur că aşa trebuia să se întâmple, şi rolul pe care Dumnezeu mi l-a încredinţat e deosebit de frumos. Şi mai e ceva: ca în orice alt domeniu, ca să reuşeşti, trebuie să lucrezi cu plăcere. Asta facem noi, ne bucurăm de fiecare carte tipărită ca de propriii noştri copii.
– De ce o „afacere” cu cărţi? De fapt o anti-afacere dacă este să ne gândim la „profiturile” aduse. De ce cărţile, când lumea foloseşte tot mai mult internetul şi cd-urile multimedia, chiar şi telefoanele mobile pentru a… citi?
– Nici măcar nu ne-am pus această problemă. Aşa cum nu îţi pui problema dacă pruncul ce ţi se va naşte are ochi albaştri sau nasul cârn, dacă va fi slab sau gras, dacă va fi bucătar sau vedetă de televiziune, daca îl vei naşte după procedura standard sau cu cezariană. Trebuia să o facem, trebuia să pornim această lucrare, şi scopul ei a fost, de la bun început, promovarea valorilor Bisericii noastre. Dumnezeu a făcut ca noi să putem să ne asigurăm existenţa din această muncă minunată, mai mult, astăzi reuşim să oferim locuri de muncă mai multor tineri, angajaţi ai librăriilor Galaxia Gutenberg şi ai editurii cu acelaşi nume.
– Din anul 2001, de când aţi lansat Editura Galaxia Gutenberg, la ea au apărut multe lucrări prestigioase, ale unor nume mari, inclusiv Cardinali. Lăsând modestia la o parte, enumeraţi vă rugăm câteva dintre cele mai importante lucrări, prezentându-ne şi colecţiile Editurii.
– În primul rând urmărim să edităm autori greco-catolici şi să-i facem (re)cunoscuţi de publicul larg. Am început cu părintele Liviu Pandrea – şi acum ne aducem aminte cu bucurie cum am trecut prin toate încercările posibile cu lucrarea despre sfântul Don Bosco, de la deprinderea tehnoredactării unei cărţi până la lipirea de afişe şi organizarea conferinţei de presă ocazionate de lansarea cărţii. Am continuat, încredinţaţi de bunăvoinţa Celui de sus, cu pr. Vasile Botiza, pr. Vasile Fernea, PS Ioan Suciu, pr. Nicolae Pura, fraţii Boilă ş.a.m.d. Cu timpul am intrat în legătură cu edituri occidentale şi am primit copy-right-uri pentru lucrări valoroase de teologie, reuşind, de exemplu, să edităm pentru prima oară în România autori de talia unui Karl Rahner. Printre alte nume prestigioase prezente în colecţiile editurii aş mai putea enumera pe Hans Urs von Balthasar, Card. Tomas Spidlik, Marko I. Rupnik, Giovanni Reale, Raymond Brown, Joseph Fitzmyer şi, în curând, îl vom menţiona cu deosebită afecţiune pe Papa Benedict al XVI-lea prin mijlocirea a trei lucrări care sunt în lucru.
Colecţiile editurii vorbesc de la sine despre conţinutul cărţilor: Aletheia, Communio, Cartea de referinţă, Surse scolastice, Teologia, Dicţionare-enciclopedii, Duhovnicul meu, Fides, Historia, Intellectus fidei, Lumen vitae, Mărturisiri, Palimpsest, Poeţi în rugăciune, Vieţile sfinţilor, Medalion. Din acest an, am lărgit paleta editorială cu două noi colecţii: Ia-mă acasă (cartea pentru copii) şi Anima (cartea pentru tineri).
Interviul integral poate fi citit aici.
