Maria Imaculată, icoană a iubirii divine
07.12.2006, Vatican (Catholica) - Maria cea Neprihănită este „o icoană a frumuseţii şi a iubirii divine”, afirmă secretarul de stat al Vaticanului într-un mesaj trimis în numele Papei Benedict participanţilor la a XI-a sesiune publică a Academiilor Pontificale ale Sfântului Scaun, eveniment desfăşurat astăzi în noua Aulă Sinodală. Evenimentul din acest an a fost organizat de Academia Pontificală a Imaculatei şi de Academia Mariană Pontificală Internaţională, pe tema „Maria Imaculata, Mama tuturor oamenilor, icoană a frumuseţii şi a iubirii divine”.
Cardinalul Bertone a explicat că această temă „caută să sublinieze tocmai participarea unică a Imaculatei Fecioare Maria, Mama lui Dumnezeu şi a tuturor oamenilor, la misterul lui Dumnezeu, mister sublim al frumuseţii şi iubirii”. „Dumnezeu, Unul şi Treime, care răspândeşte frumuseţea şi iubirea în lumea pe care a creat-o, comunică într-o manieră specială aceste calităţi făpturilor Sale umane prin cel mai perfect Mijlocitor, Fiul Său Isus Cristos, modelându-le şi sfinţindu-le prin puterea Duhului Sfânt, pentru ca ele să fie sfinte şi imaculate în prezenţa Sa prin iubire”, se continuă în mesaj. Dar, adaugă Cardinalul, „Maria din Nazaret se distinge între toate făpturile ca oglindă strălucitoare a frumuseţii divine căci, fiind ferită de păcatul original şi fiind plină de har, ea este atât de mult animată şi pătrunsă de iubirea Duhului Sfânt încât devine prototip al persoanei umane, care în modul cel mai total şi fără nici o reţinere îl primeşte pe Fiul lui Dumnezeu în ora tragică a pătimirii Sale şi în înviere. Fiind profund unită cu Cristos, răstignit şi înviat, Maria este revelată ca mamă a întregii omeniri şi, în special, a discipolilor Fiului ei”.
Cardinal Bertone a citat apoi din enciclica Papei Benedict al XVI- „Deus Caritas Est”, în care se afirmă: „Maria a devenit mama tuturor celor credincioşi. Spre bunătatea ei de mamă ca şi spre curăţia şi frumuseţea ei feciorelnică se îndreaptă oamenii din toate timpurile şi din toate colţurile lumii, în nevoile şi în speranţele lor, în bucuriile şi suferinţele lor, în singurătăţile lor precum şi în viaţa comunitară. Şi experimentează mereu darul bunătăţii sale, experimentează iubirea inepuizabilă pe care o revarsă din adâncul inimii sale. Mărturiile de mulţumire care îi sunt aduse în toate continentele şi în toate culturile exprimă recunoştinţa faţă de această iubire curată care nu se caută pe sine, ci vrea pur şi simplu binele.” Prin acest mesaj, Sfântul Părinte îi încurajează pe toţi să studieze figura Mariei pentru a înainta în descoperirea „căii adevărului” şi „a frumuseţii”, conţinute în „calea iubirii”.

Intr-adevar, icoana Mariei Imaculate sau statuia Fecioarei de la Lourdes nu trebuie sa lipseasca din casele noastre, dar mai ales din sufletele noastre. Contempland chipul Mariei si rugandu-ne cu evlavie celei ce este plina de har, ne apropiem tot mai mult de dumnezeirea Fiului sau, netezindu-ne calea spre Imparatia vesnica ce ne asteapta. Tocmai de aceea, crezand in dogma proclamata la 1854, recunoastem de fapt comuniunea perfecta a Mamei cu Fiul, in credinta, ascultare si curatie, si deci puterea ei mijlocitoare si sigura pentru a ajunge la Isus, iar prin Isus, la Dumnezeu-Tatal, pe Care Il vom vedea fata in fata.