Dumnezeu doreşte iubirea noastră

25.12.2006, Vatican (Catholica) - Papa a celebrat ieri noapte Liturghia în Bazilica Vaticanului cu ocazia solemnităţii Naşterii Domnului. Alături de Sfântul Părinte s-au aflat treizeci şi şase de Cardinali. Predica Papei Benedict a apărut publicată pe Catholica.ro la secţiunea Documente.

În această noapte sfântă, a spus Sfântul Părinte în predica sa, Dumnezeu „se face pe sine mic pentru noi. În acest fel domneşte El. Nu vine cu putere şi măreţie externă. El vine ca un copil – lipsit de apărare şi având nevoie de ajutorul nostru. Nu vrea să ne copleşească cu forţa Sa. Alungă teama noastră de măreţia Sa. Ne cere iubirea noastră: şi astfel se face pe sine un copil.” „Dumnezeu s-a făcut pe sine mic pentru ca noi să îl putem înţelege, să îl putem primi şi să îl putem iubi”, a continuat Papa Benedict.

„El devine un copil, pentru ca Cuvântul să poată să fie înţeles de noi. În acest fel, Dumnezeu ne învaţă să îi iubim pe cei mici. În acest fel ne învaţă să îi iubim pe cei slabi. În acest fel ne învaţă să îi respectăm pe copii. Copilul de la Betleem ne orientează privirea spre toţi copiii care suferă şi care sunt abuzaţi în lume, născuţi şi nenăscuţi. Spre copiii care sunt puşi să fie soldaţi într-o lume violentă; spre copiii care trebuie să cerşească; spre copiii care suferă de sărăcie şi de foame; spre copiii care nu sunt iubiţi. În toţi aceştia este Copilul din Betleem care plânge către noi; cel care ne cheamă este Dumnezeu care s-a făcut mic.”

„El care este Cel Etern, deasupra timpului, şi-a asumat timpul nostru şi l-a înălţat la Sine. Crăciunul a devenit Sărbătoarea darurilor pentru a-l imita pe Dumnezeu care s-a dăruit pe sine nouă. Să permitem inimilor noastre, sufletelor noastre şi cugetelor noastre să se lase atinse de acest fapt! Printre numeroasele daruri pe care le cumpărăm şi le primim, să nu uităm de adevăratul dar: a dărui la rândul nostru ceva din noi înşine, a dărui la rândul nostru o parte din timpul nostru, a deschide timpul nostru către Dumnezeu.” „Omul, pentru a trăi, are nevoie de pâine, rodul pământului şi al muncii lui. Dar el nu trăieşte doar cu pâine. Are nevoie de ceva care să îi hrănească sufletul: îi trebuie un sens care să îi umple viaţa. Astfel, pentru Părinţi, ieslea animalelor devine simbol al altarului pe care se află Pâinea care este Cristos însuşi: adevărata hrană pentru inimile noastre. Încă o dată vedem cum a devenit El mic: sub umila înfăţişare a ostiei, într-o bucată mică de pâine, El ni se dă pe sine nouă.”

Papa şi-a încheiat predica spunând: „Să îi cerem Domnului să ne dea harul să privim în această noapte ieslea cu simplitatea păstorilor, pentru a primi bucuria cu care ei s-au întors acasă (cf. Luca 2,20). Să îi cerem să ne dea umilinţa şi credinţa cu care Sfântul Iosif a privit la copilul pe care Maria l-a conceput de la Duhul Sfânt. Să îi cerem Domnului să îl privim cu aceeaşi iubire cu care s-a uitat la El Maria. Şi să ne rugăm ca în acest fel lumina pe care au văzut-o păstorii să strălucească şi asupra noastră, şi ceea ce îngerii au cântat în acea noapte să se împlinească în lume: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ între oamenii de bună voinţă.” Amin!”