Omagiu adus Papei Paul al VI-lea
05.03.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a adus un omagiu Papei Paul al VI-lea, spunând despre acesta că a fost protagonist într-o perioadă istorică dificilă. Sfântul Părinte a făcut această afirmaţie sâmbătă, 3 martie 2007, când i-a primit pe membrii Institutului Paul al VI-lea, o organizaţie cu sediul în Brescia, Italia, care adună documentaţie şi promovează gândirea lui Giovanni Battista Montini, Episcop al Romei din 1963 până în 1978.
Papa Benedict al XVI-lea a prezentat câteva amintiri personale legate de acest Papă, care l-a numit Arhiepiscop de Munchen în martie 1977 şi l-a creat Cardinal trei luni mai târziu. „El a fost chemat de providenţa divină să conducă barca lui Petru într-o perioadă istorică cu multe provocări şi probleme”. Papa Paul al VI-lea a fost primul Papă modern care a călătorit în Ţara Sfântă, cu ocazia istoricei întâlniri cu Patriarhul Atenagoras I în Ierusalim, în ianuarie 1964, după nouă secole de la schisma dintre Bisericile din Răsărit şi Apus. Acea vizită „a avut o evidentă semnificaţie smbolică” şi „a arătat Bisericii că drumul misiunii sale constă în a merge pe urmele paşilor lui Cristos”, a spus Papa german în omagiul său.
El a adăugat: „Secretul acţiunii pastorale realizate de Papa Paul al VI-lea cu dedicare neobosită, luând uneori decizii dificile şi nepopulare”, stă în iubirea lui faţă de Cristos şi în totala sa dedicare faţă de Isus, precum şi într-un „impuls misionar hrănit de dorinţa sinceră de dialog cu omenirea”. În perioada de după Conciliul Vatican II, pe care Papa Paul al VI-lea l-a încheiat, el „nu s-a lăsat condiţionat de neînţelegeri şi criticism, deşi uneori a trebuit să îndure suferinţe şi atacuri violente”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „dar în toate circumstanţele a fost un cârmaci ferm şi prudent al bărcii lui Petru”. Institutul Paul al VI-lea a fost înfiinţat în 1979. Pe lângă arhive, are o bibliotecă de 30.000 de volume, incluzând 10.000 de cărţi din biblioteca personală a Papei Paul al VI-lea.
