Masă rotundă plină de iubire

19.03.2007, Roman (Catholica) - Vineri, 16 martie, a avut loc la biserica „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman o întâlnire specială, la care au participat aproximativ 300 de tineri din oraşul nostru, precum şi din localităţi învecinate. Tema aceste mese rotunde a fost: „Iubirea – în perspectiva viitorului”. La începutul întâlnirii, pr. Fabio Volani a încadrat întrunirea în seria iniţiativelor promovate de Congregaţia „Sf. Iosif” – Iosefinii lui Murialdo şi a prezentat celelalte întâlniri pentru tineri care vor mai avea loc anul acesta. Pr. Alois Moraru, paroh al comunităţii gazdă şi moderator al întâlnirii, după prezentarea invitaţilor, a expus modalitatea de desfăşurarea a acestei activităţi: o parte de expunere şi alta de dialog între tineri şi invitaţi.

Prima expunere a fost prezentată de pr. Emil Moraru, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Invitatul a pornit de la adevărul descoperit în Biblie că Dumnezeu este iubire, iar oamenii participă din plin la această virtute teologală. Afirmaţia lui Kierkegaard „prea puţin contează a şti că Dumnezeu există; lucrul de căpetenie este a şti că Dumnezeu este iubire” a constituit firul roşu al acestei prezentări, mai ales în expunerea a două adevăruri esenţiale: 1) omul este chemat să trăiască în adevăr şi iubire şi 2) orice om se realizează prin dăruirea dezinteresată de sine. Arătând că termenul „iubire” are o bogăţie semantică vastă şi duce deseori la echivocuri, conferenţiarul a afirmat că „încă din antichitate s-a încercat să se facă distincţie cu ajutorul termenilor într-o realitate atât de complexă. În lumea greacă şi romană, din care coborâm ca şi cultură, se făcea recurs la termeni diverşi, care nu mai sunt folosiţi în limbile moderne, care din acest punct de vedere apar destul de sărace”.

Prin urmare au fost expuse cele trei terminologii curente ale modului de a iubi: eros, filia şi agape. Din expunerea preotului profesor s-a reţinut că iubirea, în sens larg, înseamnă atracţia rezultată din întâlnirea cu ceva valoros şi vrednic de dorit. Dacă iubirea se concentrează asupra dorinţei de a dobândi şi a stăpâni acel ceva descoperit ca valoare (amor concupiscentiae), înseamnă că ea este animată şi interesată de realizarea subiectului, nu de valoarea în sine a obiectului ei. Dacă iubirea urmăreşte promovarea binelui altei persoane (amor benevolentiae), obiectul ei apare ca o valoare în sine, nu doar ca mijloc de realizare a subiectului care iubeşte. Aceasta din urmă poate fi de mai multe feluri: caritate (agape), când se preocupă de binele unei persoane nevoiaşe din punct de vedere spiritual sau material; prietenie (amor amicitiae), când două persoane vor să-şi împărtăşească reciproc aspiraţiile şi tot ce au mai bun; devoţiune mistică (amor devotionis), când o persoană se consacră lui Dumnezeu şi aspiră la un grad înalt de desăvârşire şi de comuniune mistică cu divinitatea etc. Un capitol important al expunerii s-a referit la modul în care s-a pus această problemă în Biblie, mergând pe cele două dimensiuni: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea semenului. Orice act împotriva acestei iubiri este considerat păcat şi duce la o dereglare a modului în care trebuie să-l iubim pe Creatorul nostru şi pe fraţii noştri.

În continuare, psihologul şi psihoterapeutul Cristian Şerban a prezentat virtutea iubirii ca o necesitate umană şi a evidenţiat câteva aspecte bio-psiho-socio-spirituale. În primul rând a făcut o deosebire netă între îndrăgostire, care este o emoţie = intensă, de scurtă durată, şi iubirea adevărată, care este un sentiment de intensitate moderată, de lungă durată şi stabil. Fenomenul îndrăgostirii este unul ce nu cere efort conştient, ci este automat (instinctual), pe când iubirea presupune alegeri conştiente şi voinţa de a le urma (în ciuda greutăţilor ce apar pe parcurs). Întrucât iubirea se învaţă, ea trebuie să fie comunicată prin cuvinte de încurajare, timp, daruri, ajutor reciproc, gesturi tandre etc. În spiritul celor spuse, invitatul a venit cu multe argumentări practice.

Întrucât pentru cei mai mulţi tineri, iubirea duce la perfectarea unei familii, printre invitaţi au fost şi câteva familii. Acestea au arătat pilonii pe care şi-au clădit casele lor, rolul iubirii în cuplu, factorii care izvorăsc din modul corect de a iubi etc. Mai mult, au trebuit să răspundă la multe din întrebările tinerilor: Iubirea de sine condiţionează iubirea aproapelui? Cum îmi dau seama că persoana pe care o iubesc este cea potrivită? Care ar fi cel mai bun criteriu după care un tânăr să-şi organizeze viaţa, pentru a se bucura de ea, dar în acelaşi timp să nu uite de Dumnezeu? Cât trebuie iertat într-o relaţie de iubire? De la ce punct şi până unde se poate vorbi de îndrăgostire? Ce importanţă are iubirea sentimentală? De ce este importantă castitatea până la căsătorie? Ce valori prezintă virginitatea? În momentul în care există iubire adevărată (aici fiind vorba de un cuplu), „păcatul sexualităţii” este la fel de mare ca atunci când este săvârşit din plăcere şi cu oricine? Când iubeşti cu adevărat, cum îţi dai seama că este iubire şi nu doar un simplu sentiment? La ce vârstă trebuie sa apară copii într-o familie? Când există iubire între două persoane, de ce se pune pe primul loc relaţiile sexule? Cum poţi convinge două persoane care se iubesc ca actul sexual nu este necesar şi important în relaţia lor? Care ar fi limitele într-o relaţie de iubire? V-aţi gândit vreodată, până să faceţi pasul decisiv, cum v-ar sta ca părinte? Există mare deosebire între generaţia dumneavoastră şi cea de astăzi? Cum îi vedeţi pe tinerii de astăzi, la ce mai au de lucrat pentru a deveni buni părinţi? ş.a.

Răspunsurile invitaţilor au stârnit din partea tinerilor vii şi lungi subiecte de discuţie. Întrucât cele 150 de minute alocate acestei dezbateri au fost prea puţine pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă tinerii în ziua de azi, s-a găsit varianta ca în cadrul grupurilor organizate de tineri să se aprofundeze această temă a iubirii. (Material trimis redacţiei de pr. Alois Moraru)