Mons. Langa explică dimensiunile Catedralei

20.03.2007, Cluj (Catholica) - După sfinţirea capelei din noua Catedrală greco-catolică din Cluj, încă în construcţie, primul care a luat cuvântul a fost Mons. Tertulian Langa, cel care alături de IPS George Guţiu, Arhiepiscop „ad personam” a sfinţit în urmă cu 16 ani piatra de temelie a actualului edificiu. Construcţia a fost pe atunci proiectată ca un complex multifuncţional pe mai multe nivele, cu nava principală de 2000 de locuri, capela de la demisol de 300 de locuri, sala de conferinţe de 300 de locuri şi în subsol o parcare de 30 autovehicule. Chiar şi după reproiectarea clădirii în scopul reducerii costurilor şi pentru accelerarea lucrării, proporţiile vor rămâne monumentale. În alocuţiunea sa, Mons. Langa a descris cu emoţie jertfa celor care, pentru credinţă au fost martirizaţi şi au înfruntat fără teamă opresiunile regimului comunist, cel ce a confiscat tot ceea ce aparţinea Bisericii Greco-Catolice şi „nu se întrezărea vreo şansă ca vrerea comunistă să aibă vreun respect faţă de dreptul inalienabil, sacru, la proprietate şi la egalitate”.

„Iubiţii mei, atât de aşteptaţi”, a continuat Mons. Langa, „nu vom considera prezenţa dvs. aici un simplu act formal, ci îl vom investi cu grava datorie de a omagia o luptă împotriva comunismului ateu pe care înaintaşii noştri au dus-o cu însuşi preţul vieţii. Pe când Biserica Greco-Catolică din România îşi mai oficia Sfintele Liturghii din catacombe, în geruri, în ploaie, în vânt, pe când în Sfintele Potire prindea crustă de gheaţă Preasfântul Sânge al lui Isus Cristos, pe când bisericile noastre toate stăteau sub cheie comunistă, pe atunci, nu întâmplător citeam în Cartea Împăraţilor din Vechiul Testament, cuvântul adresat de Dumnezeu lui David: `Când îmi vei ridica o casă în care să vin să locuiesc?` Acesta a fost îndemnul din care s-a născut curajul de a ne ridica o Catedrală, cea cuvenită Bisericii martirizate de ura comunistă. Pe atunci nu aveam nici o capelă, nici un birou pentru activităţile Episcopiei, nu aveam nici o sală în care să ne catehizăm copiii, în care supravieţuitorii vârstnici să stea la adăpost căci totul era confiscat!”

„Acestea trebuie ştiute de toţi aceia care se întreabă de ce am cutezat gândirea unui complex bisericesc atât de amplu, atât de grandios ce a fost potrivit pentru locul mijlocit cu mari chinuri, de dl. Ranga, prefectul de atunci, nu fără concursul Primăriei şi al competenţei pe care a avut-o arhitectul Spânu, complex care a beneficiat de consultanţa unor mari arhitecţi din capitala ţării. Atunci gândeam că se vor săvârşi lucrările unei Biserici ce refuza să moară, mereu ţinută vie de ruga fără contenire a credincioşilor statornici, care întrezăreau un viitor după măsura martirilor şi a rugăciunilor din cer. Episcopii martiri au îndrăznit să moară, iar noi, să ne împotmolim în laşitate? – O nu, Cristoase, niciodată nu! – clamam eroic. Avem exemplul Episcopului Ioan Suciu sfidând prezenţa cruntă a lui Vâşinski, procurorul roşu trimis de Moscova să ne desfiinţeze. Şi n-am murit! – aşa cum au dorit atâţia – căci o Biserică ce îşi înfruntă moartea, nu moare niciodată. Chiar dacă mentalitatea comunistă neîngropată încă, mai perpetuează vechile deprinderi şi nu ne restaurează integral întreaga libertate. În lipsă de biserici – să ştie Europa! -, vom supravieţui în case, în cimitire, în apartamente şi în Biserici sau chiar în închisori! Aşa cum a făcut-o în anii de întuneric întregul neam, ca toţi să vadă mâna cea pururi fiitoare şi cum veghează asupra noastră atotputernica îndurare a Tatălui din ceruri, în vecii vecilor. Amin!”