O carte neortodoxă lansată într-un Institut Pontifical
21.03.2007, Roma (Catholica) - Institutul Biblic Pontifical a fost ieri gazda lansării unei noi cărţi, o idee nu tocmai inspirată după cum observă agenţia CWNews. „Evanghelia după Iuda” este o povestire imaginară despre viaţa celui care l-a trădat pe Isus, narată de fiul lui. Cartea este produsul unei neobişnuite colaborări între un romancier şi un specialist biblic: Jeffrey Archer şi pr. Francis Moloney.
Archer, autor britanic specializat în genul thriller, este cunoscut în Marea Britanie pentru că a fost închis pe motiv de sperjur. Întrebat cum de Institutul Biblic a devenit parte din lansarea unei lucrări de ficţiune religioasă, rectorul institutului, pr. Stephan Pisano, a declarat pentru Vatican Radio că evenimentul de ieri „nu implică o susţinere a cărţii nici din partea Institutului Biblic, nici a Vaticanului şi nici a Papei”. Institutul condus de iezuiţi a găzduit lansarea doar din respect pentru pr. Francis Moloney. Pr. Pisano a mai spus că speră ca, în urma unei discuţii pe marginea cărţii, pr. Moloney să explice singur implicarea în proiect. „Lucrul pe care îl găsesc, poate, dificil este faptul că se îmbină citate din Noul Testament cu textul autorului”, a recunoscut pr. Pisano. „Acest lucru ar putea crea o anumită confuzie în cititorii care nu mai ştiu astfel ce anume vine din Biblie şi ce vine de la autor. Mă tem numai de faptul că lumea va crede că tot ceea este scris în această carte este istorie, dar nu e istorie, e un roman!”
Pr. Thomas Williams, decanul Universităţii Regina Apostolorum din Roma, a declarat tot pentru Radio Vatican că „Evanghelia după Iuda” este doar ultima dintr-o serie de lucrări de ficţiune care caută „să îl scape pe Iuda de acuzaţia că ar fi fost un personaj negativ”. Portretul lui Iuda din aceste lucrări „nu coincide cu ceea ce ne spun Evangheliile canonice”. Autorii nu contestă această acuză. Într-un interviu pentru publicaţia The London Times, preotul salezian şi romancierul britanic au explicat că au încercat să ţină povestea conformă cu Evangheliile, mai puţin în locurile unde li s-a părut că relatările evanghelice ar fi incorecte. Autorii au exemplificat cu anumite miracole din Evanghelii pe care nu le-au reprodus, deoarece acele miracole „nu au avut niciodată loc”.

Oribil din partea preotului salezian sa spuna ca acele miracole „nu au avut niciodata loc„ sau ca i se pare ca relatarile evanghelice sunt incorecte… E strigator la cer sa se impotriveasca fata de adevarul Evangheliilor canonice, incotro se indreapta Biserica? Cum de ocupantul Scaunului Apostolic nu a ripostat ca autoritate suprema a Sfantului Oficiu sau Congregatia pentru Doctrina Credintei? Chiar de dragul ecumenismului nu mai face deosebire intre erezie si ortodoxia Bisericii Catolice?