Familia creştină, martie 2007
28.03.2007, România (Catholica) - Numărul pe această lună din „Familia creştină”, revista electronică găzduită pe situl ProFamilia.ro, îşi aşteaptă cititorii cu alte zece articole. Primul este editorialul „Dileme” semnat de Marina Fara. „Familie sau profesie? Resursele materiale sau rolul de părinţi? Plăcere sau datorie?”, sunt întrebările cu care se deschide editorialul. „Aceste ipostaze văzute antinomic ar putea continua: sunt întrebări obişnuite, care asaltează astăzi multe familii, prinse în stilul de viaţă atât de puţin favorabil vieţii căminului, conjugalităţii bazate pe angajamentele făcute la căsătorie, de fidelitate, iubire, devotament şi deschidere spre darul vieţii.”
Psihologul Cristian Şerban semnează în continuare articolul „Comunicarea în familie”. „Nu ştiu cât de multă importanţă acordăm fiecare din noi comunicării, nu ştiu dacă subiectul propus pentru această temă pare sau nu simplu şi deja cunoscut”, scrie psihologul moldovean, „în schimb merită să încercăm împreună o reflecţie asupra acestui proces, în speranţa că acest lucru ne va ajuta să îmbunătăţim comunicarea cu ceilalţi şi, de ce nu, cu noi înşine.” Urmează recenzia unei cărţi: „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de dr. John Gray. La interviul numărului Familia creştină a stat de vorbă cu pr. Mihai Blaj, rezultatul fiind materialul intitulat „Despre pregătirea DA-ului pe viaţă” (a se vedea ştirea separată). Tot despre pregătirea la căsătorie este şi următorul material, serializarea unei cărţi de Rebecca Nappi şi pr. Daniel Kendall, SJ intitulată „101 de întrebări şi răspunsuri despre pregătirea la căsătoria catolică”.
A doua parte a revistei include două articole de spiritualitate: „A permis Moise Legea talionului?”, Ariel Alvarez Valdes şi „Cum ne face puternici slăbiciunea Crucii?”, prima parte a unui articol de Peter Kreeft în traducerea lui Andrei Goţia. Două articole găsim şi la rubrica Pentru copii: un capitol din cartea „Cele zece porunci povestite copiilor”, de Bruno Ferrero, respectiv povestioara „Şoricei de biserică”. În fine, ultimul articol invită familiile la joc: „Sudoku sau Cubul Rubik al secolului XXI”.
